Românul care a cerut 100 de mil. € la Imperiul Leilor pentru un castel lângă Obor. Reacția celor 5 investitori

×
Codul embed a fost copiat

Există show şi în lumea afacerilor! Imperiul Leilor a debutat miercuri seară la PRO TV, iar antreprenori din toată ţara au încercat să-i convingă pe investitori că planurile lor de afaceri au toate ingredientele pentru a avea succes.

Cei 5 investitori de la Imperiul Leilor sunt: Cristian Onețiu, Dragoș Petrescu, Daniela Marișcu, Mohammad Murad, și Monica Cadogan.

Miercuri seară primii tinerii antreprenori şi-au putut prezenta ideile de afaceri, care speră ei, o să prindă contur cu ajutorul investitorilor. Ediţia a fost una plină de emoţie şi suspans, iar leii au fost surprinşi de fiecare idee.

Augustin Criste are 47 ani şi este preot misionar. Însă în timpul său liber se ocupă de o companie care produce şi vinde ciocolată cu seminţe de canabis. El îşi doreşte să îşi facă produsul cât mai cunoscut şi astfel să îi crească şi afacerea.

Citește și
Dragoș Petrescu
Secretele succesului: cum au reușit investitorii de la Imperiul Leilor să facă afaceri de milioane de euro
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cristian Onețiu: Deci care este propunerea ta?
Augustin Criste: 25% pentru suma pe care am propus-o: 100.000.
Cristian Onețiu: Hai să mergem.

Au fost însă şi nemulţumiţi de ofertele leilor. Sabin Dimian a prezentat un prototip de bicicletă electrică din bambus laminat, care ar putea deveni una dintre cele mai uşoare din lume.

Dragoș Petrescu: Îmi place produsul tău, arata excepţional şi doi, e un produs sustenabil.
Mohammad Murad: Eu îţi ofer ţie 300 de mii de euro pentru 50% .
Cristian Onețiu: Eu îţi propun 80.000 de euro pentru 15%.
Sabin Dimian: Din păcate o să refuz.

Au fost şi proiecte fanteziste. Georgică Nicolae are 30 de ani a păşit pe scenă cu multe emoţii însă a plecat dezamăgit. El a vrut să construiească un castel lângă Obor pentru a-i face fericiţi pe romani.

Georgică Nicolae: Pentru castel avem nevoie de 100 de milioane de euro.
Dragoș Petrescu: Dar ce ţi-a venit asta cu castelul?
Georgică Nicolae: E la TV acum, desene cu căluţi cu castel.

Monica Cadogan: Ok, ok, eu mă retrag.
Georgică Nicolae: De ce?
Monica Cadogan: Mi-e frică.

Daniela Marișcu: Eu zic că dacă Nicolae venea şi ne spunea că de fapt totul a fost un produs de stand-up comedy, puteam să luăm în discuţie, altfel e o glumă cât se poate de nereuşită aşa că eu mă retrag.

Cristian Onețiu: M-am distrat ca şi când nu m-aş fi distrat de 3 săptămâni. Eu mă retrag.

Dragoș Petrescu: Eu mă retrag din afacerea cu castelul şi mă înscriu la afacerea cu teatrul de comedie.

Sfârşitul ediţiei s-a terminat cu un moment de dans. Iar leii au fost impresionaţi de ideea a două studente Ana Pitic şi Oana Corcodel care îşi doresc să facă o afacere cu fustiţe.

Oana Corcodel: Suntem aici pentru o investiţie de 45.000 de eur,o la schimb pentru 40% din compania noastră.
Cristian Onețiu: E genial, deci a fost genial dar ne-aţi şi şantajat puţin emoţional cu colegele voastre dar genial.

Mohammad Murad: Dacă vrei să convingi un client ca să cumpere de la tine această fustă, ce ai spune?
Oana Corcodel: Ia-o pe tine.

Mohammad Murad: Deci în total aţi obţinut 40%, oferta pe care aţi făcut-o voi. Sunteţi de acord?
Oana Corcodel: Da! Suntem de acord.

Imperiul leilor va putea fi vizionat în fiecare miercuri de la ora 20:30.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Imperiul Leilor vine la ProTV. Prima emisiune azi, la 20:30
Imperiul Leilor vine la ProTV. Prima emisiune azi, la 20:30

Imperiul Leilor vine la PROTV miercuri seară de la ora 20:30.

Secretele succesului: cum au reușit investitorii de la Imperiul Leilor să facă afaceri de milioane de euro
Secretele succesului: cum au reușit investitorii de la Imperiul Leilor să facă afaceri de milioane de euro

Cei cinci investitori de top de la Imperiul Leilor, emisiunea care se va difuza în curând la PRO TV, dezvăluie care este secretul succesului lor în afaceri.

Investește în tine și vino în Imperiul Leilor! PRO TV pregătește o nouă emisiune
Investește în tine și vino în Imperiul Leilor! PRO TV pregătește o nouă emisiune

PRO TV pregătește o nouă emisiune adresată celor care vor să se lanseze în lumea afacerilor: Imperiul Leilor!

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.