Reuters: Două dintre cele mai mari companii de energie vor să vândă firmele din România

×
Codul embed a fost copiat

Două dintre cele mai mari companii din energie de la noi, care au împreună patru milioane şi jumătate de clienţi, vor să vândă firmele din România.

Italienii de la Enel au început să evalueze filiala românească, potrivit celor de la Reuters. În acelaşi timp, cehii de la CEZ au luat deja decizia de a lansa o „testare de piaţă" pentru cele șapte filiale pe care le-ar vedea vândute până în 2022.

Specialiştii susţin că ar fi vorba despre decizii interne, dar că ar fi putut să contribuie la hotărârea investitorilor şi modificările legislative de la Bucureşti, din ultimul an.

Grupul italian Enel a început deja procesul de vânzare a operaţiunilor din România. Reuters scrie pe surse că ar fi vorba despre o valoare de un miliard de euro.

Oficial, reprezentanţii companiei care are trei milioane de clienţi aici nu comentează. Surse din piaţa susţin, însă, că nu ar fi vorba despre plecarea din România, ci despre vânzarea unei părţi din cele două companii de Distribuţie şi Furnizare, în care Enel deţine peste 70% din acţiuni.

Citește și
Iran, program nuclear
Iranul încalcă acordul nuclear și construiește noi centrifuge de uraniu. Reacția SUA
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Aproape în acelaşi timp, dar din cu totul alte motive, cehii de la CEZ, care au în România 7 companii, au anunţat că le vând împreună sau separat şi că ar vrea ca tranzacţiile să fie finalizate în trei ani. Au 1,4 milioane de clienţi aici. Compania mamă, companie de stat, ar fi luat decizia în urma presiunilor politice de la Praga, unde premierul l-ar presa pe şeful CEZ, potrivit unor surse din piaţă, să investească în ţară şi să îşi reducă prezența pe pieţele din România, Polonia, Bulgaria şi Turcia.

Răzvan Nicolescu, consultant, fost ministru al Energiei: „Cred că este mai degrabă o acţiune internă în cele două companii, de optimizare a portofoliului de investiţii pe care îl au în străinătate, deci nu cred că are vreo legătură cu piaţa din România.”

Alte două companii de la noi, EON şi Engie, îşi reevaluează portofoliile din România, şi nu exclud vânzarea unor părţi, potrivit surselor din piaţă. Consultanţii spun că domeniul energetic a fost dat peste cap de modificările legislative de tipul Ordonanţei 114.

Răzvan Nicolescu, consultant, fost ministru al Energiei: „Sunt companii mari, unele care îşi propun să îşi crească expunerea pe România, altele să o diminueze. E adevărat că în ultima perioadă de timp a fost o impredictibilitate pe zona de reglementare în sectorul energetic, pe zona fiscală, fapt care într-o anumită măsură a crescut riscul aferent proiectelor din ţara noastră.”

Sectorul energetic este reglementat în România, aşa că orice altă companie ar veni pe piaţă, aceasta trebuie să respecte aceleaşi reguli.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Românii pot accesa noul program ”Casa Verde” prin care pot primi 20.000 de lei
Românii pot accesa noul program ”Casa Verde” prin care pot primi 20.000 de lei

Noul Program "Casa Verde", destinat instalării de panouri fotovoltaice, începe luni, 9 septembrie şi se adresează persoanelor fizice, care pot deveni, astfel, şi producători de energie electrică.

Iranul încalcă acordul nuclear și construiește noi centrifuge de uraniu. Reacția SUA
Iranul încalcă acordul nuclear și construiește noi centrifuge de uraniu. Reacția SUA

Agenţia de Energie Atomică a Iranului (OIEA) a anunţat sâmbătă că va folosi centrifuge mai moderne şi mai performante pentru a-şi spori rezervele de uraniu îmbogăţit, informează dpa și EFE.

O parte din populație ar putea rămâne fără gaze la iarnă. Anunțul îngrijorător al ANRE
O parte din populație ar putea rămâne fără gaze la iarnă. Anunțul îngrijorător al ANRE

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie atrage atenţia că există riscul ca, la iarnă, să nu poate fi alimentaţi toţi consumatorii de gaze din România, având în vedere că fluxul de gaze din import prin Ucraina ar putea să fie redus.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.