Programul „Casa Verde Fotovoltaice” va fi reluat în primăvară. Bugetul este suficient pentru de patru ori mai multe proiecte

×
Codul embed a fost copiat

Programul „Casa Verde Fotovoltaice”, prin care românii sunt ajutați cu bani de la stat să își monteze panouri fotovoltaice, va fi reluat în primăvară.

Ministerul Mediului susține că are un buget suficient pentru de patru ori mai multe proiecte decât în etapa precedentă. În plus, Agenția Fondului de Mediu va analiza mai repede cererile - promit responsabilii. În etapele trecute ale programului, au fost români care au așteptat și până la doi ani ca să primească finanțarea.

Programul prin care românii își pot instala panouri solare cu bani de la stat va demara, cel mai probabil, în martie - a anunțat ministrul Mediului.

Trei miliarde de lei sunt disponibile pentru „Casa Verde Fotovoltaice” și se estimează că banii care vor ajunge pentru 150 de mii de beneficiari. Va fi simplicată și procedura prin care va putea fi accesată finanțarea.

Tanczos Barna, ministrul Mediului: „Reducem la minim numărul de documente necesare pentru aplicanți. Va fi nevoie de carte de identitate, extras de carte funciară, dovada că persoana beneficiară nu are datorii la stat sau la bugetul local”.

Citește și
casa verde
Planul Germaniei de a scăpa de dependența de gaz. Pentru a economisi, oamenii își construiesc locuințe eficiente energetic
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Oficialii promit că, anul acesta, se va reduce timpul în care românii vor primi răspuns dacă sunt acceptați în program. Sistemul informatic folosit de Administrația Fondului de Mediu, instituție responsabilă cu analiza cererilor, ar urma să fie îmbunătățit, potrivit ministrului mediului.

Acesta este lucrul de care românii care s-au înscris în program, în etapele trecute, s-au plâns cel mai mult.

Dumitru Balea, beneficiar „Casa verde fotovoltaice” din Alba: „A fost greu, cred că am scos vreo 5-6 certificate fiscal care tot expirau, că se tot amâna, se bloca sistemul”.

Laurențiu Drăgănescu, beneficiar din Timișoara: „În cazul meu, cam un an de zile am așteptat să se aprobe”.

Reporter: În cât timp s-au făcut aceste plăți?

Florin Petrică, administrator firmă de montaj: „Undeva, în medie între 3 și 6 luni”.

Din cele peste 44.000 de dosare depuse în ultima etapă a programului, începută în 2021, până acum au fost aprobate puțin peste 39.000.

Finanțarea a fost de 20.000 de lei pentru fiecare beneficiar. Valoarea va fi menținută și anul acesta. Se păstrează și condițiile de intrare în program.

Bani pentru cumpărarea de panouri solare se dau doar personelor fizice care sunt proprietare ale imobilului pe care vor fi amplasate aceste dispozitive. Solicitantul nu trebuie să aibă datorii la stat și locuința lui nu trebuie să facă obiectul unui litigiu.

Cei care vor să se înscrie în program trebuie să apeleze la un așa-numit „instalator” - o firmă agreată de Administrația Fondului de Mediu să se ocupe de montarea panourilor solare. Lista acestora va fi disponibilă pe pagina de internet a AFM.

Apoi, instalatorul va valida documentele solicitantului și îl va înscrie în program. AFM va analiza dosarul și după aprobarea lui urmează semnarea contractului de finațare, apoi începe montarea panourilor fotovoltaice. Următorii pași sunt obținerea avizului tehnic de racordare și depunerea documentelor pentru a deveni prosumator.

Ionel Tâmpa, beneficiar: „De când am montate panourile nu am mai plătit nicio factură. Din contră, am facturi cu minus”.

Banii cu care statul îi ajută pe români să își monteze panouri fotovoltaice sunt, potrivit specialiștilor, suficienți pentru achiziția unui sistem care asigură energie pentru o locuință cu suprafața de o sută de metri pătrați.

Bogdan Frățilă, administrator firmă panouri fotovoltaice din Alba: „Cu opt panouri de acest fel putem încropi un kit de 3 KW, e acel minim cât se cerea prin casa verde. Asta ar acoperi consumul pe un an de zile la un consum cu 200-250 de KW”.

În situațiile în care un solicitant are nevoie de mai multe panouri fotovoltaice, el trebuie să suporte cheltuielile care depășesc 20 de mii de lei.

Reporteri: Daniel Preda, Adrian Crăciunoiu, Gina Obrejan

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023. Panouri solare cu finanțare de la stat pentru 150.000 de gospodării
Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023. Panouri solare cu finanțare de la stat pentru 150.000 de gospodării

Guvernul pregătește o nouă etapă a Programului Casa Verde Fotovoltaice, prin care românii își pot instala panouri solare cu finanțare de la stat.    

Planul Germaniei de a scăpa de dependența de gaz. Pentru a economisi, oamenii își construiesc locuințe eficiente energetic
Planul Germaniei de a scăpa de dependența de gaz. Pentru a economisi, oamenii își construiesc locuințe eficiente energetic

În Germania autoritățile testează strategii pentru trecerea la energia verde. Îi ajută pe oameni să-și izoleze casele și să își monteze panouri fotovoltaice și solare ca să poată avea apă caldă și curent electric.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.