Guvernul vrea bani europeni pentru voucherele acordate românilor cu venituri mici. Ce valoare au tichetele

×
Codul embed a fost copiat

România aşteaptă încă un răspuns de la Comisia Europeană pentru a putea oferi ajutoarele promise. Aproape 5 miliarde de lei ar trebui să ajungă la oamenii fără posibilităţi sub formă de vouchere sociale pentru a face faţă scumpirilor din ultima vreme.

Iniţial, Guvernul voia să deconteze totul din fonduri europene, dar se poartă negocieri ca măcar jumătate din sumă să vină de la Bruxelles. Între timp, golul din bugetul statului se tot măreşte.

Conform Guvernului, voucherele sociale de 30 de euro pentru elevi au fost deja acordate. Însă cele de 50 de euro pentru persoanele cu dizabilităţi şi familiie cu venituri mici ar trebui acordate din iunie.

În total, peste 900 de milioane de euro vor fi oferite ca vouchere sociale. Acestea vor fi acordate sub formă de carduri încărcate cu bani. Iniţial, Guvernul şi-a făcut calcule ca toți acești bani să fie din fonduri europene dar nu a primit un răspuns în acest sens de la Comisia Europeană. Așa că ne-am mulțumi și cu jumătate.

Reporter: „Există un acord scris al Comisiei Europene că vom primi banii?”
Adrian Câciu, ministrul Finanțelor: „Sunt discuţii pe care le are dl. ministru Boloş, eu la Ecofin discut, am obţinut flexibilizarea folosirii fondurilor europene. Vedem actul normativ final.”

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene: „Noi facem aceste plăţi din bugetul de stat şi apoi, după închiderea negocierilor cu Comisia Europeană, începem decontare a acestor sume. 50% este cu finanţare cu finanţare din bugetul de stat şi restul cu fonduri europene nerambursabile.”

Între timp, hăul din buget este tot mai adânc.

Numai în primul trimestru al acestui an, statul a cheltuit cu peste 15 miliarde de lei mai mult decât a încasat ca venituri. Cea mai mare notă de plată a venit pentru pensii, alocațiile copiilor și ajutoare – vorbim de un total de 46 de miliarde de lei, cu 20% mai mult față de aceeași perioadă din 2021. Se întâmplă asta pentru că, la început de an, toate au fost majorate. Pe de altă parte, vedem că investiţiile sunt doar cu 4 la sută mai mari.

Deficitul bugetar ar trebui umplut cu împrumuturi, la dobânzi mari - recunoaşte chiar ministrul finanţelor.

În primul trimestru din an, România a achitat cu peste 2 miliarde de lei mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2021, până la un total de 6 miliarde de lei.

Şi românii s-au împrumutat la costuri mai mari - mulţi de nevoie. Creditele acordate populaţiei au crescut cu 20% ca valoare faţă de aceeaşi lună din 2021.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie

Nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura se sancţionează conform Legii 296/2023, iar amenzile variază între 1.000 de lei şi 10.000 de lei.

Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern
Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern

Este oficial. Creșterea salariului minim pe economie, de la 1 iulie, vine la pachet cu o sumă mai mare scutită de taxe. 300 de lei nu vor fi taxați, a decis Guvernul.  

Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”
Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”

Mișcare importantă pe piața financiară. Una dintre cele mai mari bănci a ajuns la un acord și va prelua un fond de pensii private. Intră astfel și pe acest segment.  

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.