Guvernul va adopta o nouă OUG care modifică "Ordonanța lăcomiei". Ce se va întâmpla cu ROBOR

×
Codul embed a fost copiat

Creditele în lei vor fi calculate în funcţie de un nou Robor, a anunţat vineri ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. Noul indice va reduce ratele, iar toate contractele ar urma să fie revizuite până cel târziu la sfârşitul anului.

Măsura este prevăzută în modificările care vor fi făcute de Guvern la celebra ordonanţa 114, puternic contestată de mediul de afaceri, inclusiv de bănci, cărora li s-a impus o nouă taxă.

"Ordonanța lăcomiei" va fi modificată printr-o nouă OUG care va fi adoptată săptămâna viitoare. Una dintre modificări va fi stabilirea Robor în funcţie de tranzacţiile interbancare şi zilnice pe trimestrul anterior, a declarat Teodorovici.

El a susținut că astfel vor scădea ratele românilor, dar nu a putut spune cu cât. Intrebat de jurnaliști dacă va demisiona în cazul în care ratele nu vor fi mai mici, Teodorovici a răspuns: "Bun".

Declarațiile au fost facute la Reprezentanța Comisiei Europene, spunând că discuțiile privind modificările asupra OUG 114 nu sunt finalizate, că "abia așteaptă să termine cu ordonanţa asta" și că există o "rezistență" cum nu a văzut niciodată legat de un act normativ.

Citește și
Cseke Attila
Senator UDMR, despre canabis: ”Nu înţeleg care este atribuţia Ministerului de Finanţe”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Teodorovici a afirmat că OUG va fi modificată printr-o nouă ordonanță, care va fi adoptată săptămâna viitoare de Guvern.

"După cum ştiţi, ieri am avut discuţii la Ministerul Finanţelor cu Asociaţia Română a Băncilor şi vom avea şi astăzi o discuţie pentru a discuta pe forma finală a textului de ordonanţă care să modifice OUG 114. Am avut discuţie, desigur, şi cu BNR, am trimis şi o informare la Banca Centrală Europeană, arătăm care sunt modificările pe care le aducem şi pregătim o ordonanţă de urgenţă care va fi aprobată săptămâna viitoare în Guvern", a spus ministrul Finanțelor.

Una dintre principalele modificări vizează decuplarea Robor de partea de taxă pe activele financiare - acest Robor nou va fi calculat la tranzacţiile interbancare şi zilnice pe trimestrul anterior, fiind o medie aritmetică care se aplică pe trimestrul următor, a explicat el.

Teodorovici a susținut că modificările vizează scăderea ratelor românilor, dar nu a putut spune concret despre ce scădere va fi vorba.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Acuzații foarte grave la adresa lui Dragnea și Teodorovici: ”O rețea care trădează”
Acuzații foarte grave la adresa lui Dragnea și Teodorovici: ”O rețea care trădează”

Un senator PNL a lansat acuzații foarte grave la adresa ministrului de Finanțe Eugen Teodorovici și a președintelui PSD Liviu Dragnea, pe care îi acuză că ”ar fi organizat cu Vladimir Putin o rețea care trădează interesele României”.

Senator UDMR, despre canabis: ”Nu înţeleg care este atribuţia Ministerului de Finanţe”
Senator UDMR, despre canabis: ”Nu înţeleg care este atribuţia Ministerului de Finanţe”

Senatorul UDMR Cseke Attila a declarat joi la RFI că subiectul legalizării canabisului în scop medical trebuie lăsat la latitudinea şi la pregătirea profesională a specialiştilor.

Reacţia UE privind legalizarea canabisului, după declaraţiile lui Teodorovici
Reacţia UE privind legalizarea canabisului, după declaraţiile lui Teodorovici

Reprezentanța Comisiei Europene în România a postat joi seară un anunţ pe Facebook privind legalizarea canabisului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.