Gestul șocant făcut de un fost angajat al lui Jeff Bezos după ce a aflat că averea i-a crescut din nou

Gestul șocant făcut de angajații lui Jeff Bezos după ce au aflat că averea i-a crescut din nou, în timpul pandemiei
Twitter

Peste 100 de manifestanţi s-au adunat în faţa conacului lui Jeff Bezos, la Washington, şi au ridicat o ghilotină la intrare, în semn de protest faţă de salariile muncitorilor de la Amazon.

Acţiunea de protest are loc la o zi după ce Forbes a dezvăluit că averea netă a lui Bezos a depăşit 200 de miliarde de dolari, acesta devenind cea mai bogată persoană din istorie.

Din ianuarie, averea lui Bezos a crescut cu aproape 85 de miliarde de dolari, în urma creşterii profitului Amazon în contextul pandemiei covid-19.

Într-o înregistrare video postată pe Twitter de site-ul conservator Washington Examiner, un fost muncitor la un depozit Amazon, Christian Smalls, un critic vocal al Amazon, îndeamnă compania să dubleze salariul minim de 15 dolari pe oră la 30 de dolari pe oră, în urma îmbogăţirii lui Bezos.

 

Citește și
Bezos
Cel mai bogat om din lume are o iubită pe măsură. Cum arată partenera lui Jeff Bezos, fondatorul Amazon
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

 

Acţiunea a fost organizată de către Congress of Essential Workers, o asociaţie înfiinţată de către Smalls.

”Daţi-ne un motiv bun de ce nu merităm un salariu minim de 30 de dolari (pe oră), în timp ce acest om face 4.000 de dolari pe secundă”, a protestat Smals, care a fost concediat de la depozitul Amazon din Staten Island, după ce a cerut standarde de siguranţă mai bune în timpul pandemiei covid-19.

Smalls acuză că a fost concediat ca represalii în urma organizării unei greve, după ce un angajat al gigantului a fost testat pozitiv cu covid-19, iar Amazon a negat acest lucru.

După concediere, el şi-a multiplicat protestele faţă de Amazon şi Bezos.

La 10 august, a organizat un protest în faţa blocului în care se află apartamentul lui Bezos la New York.

Unii angajaţi Amazon şi-au exprimat nemulţumirea faţă de condiţiile de muncă în timpul pandemiei covid-19, care a reprezentat un adevărat boom financiar pentru gigant.

Amazon a raportat că a avut o cifră de afaceri de 88,9 miliarde de dolari în al doilea trimestru din 2020 - un record al companiei.

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Jeff Bezos a doborât încă un record mondial al averii. E aproape cât PIB-ul României din 2017
Jeff Bezos a doborât încă un record mondial al averii. E aproape cât PIB-ul României din 2017

Se știe deja că Jeff Bezos este cel mai bogat om din lume, dar față de ultima estimare, averea lui a crescut din nou. Miercuri, s-a stabilit un nou record, ajungând la aproximativ 202 miliarde de dolari.

Cel mai bogat om din lume are o iubită pe măsură. Cum arată partenera lui Jeff Bezos, fondatorul Amazon
Cel mai bogat om din lume are o iubită pe măsură. Cum arată partenera lui Jeff Bezos, fondatorul Amazon

Jeff Bezos este cel mai bogat om din lume. Cum așa? Este extrem de simplu să ai acest statut după ce ajungi să câștigi 13 miliarde de dolari într-o singură zi.

Cel mai bogat om din lume a devenit și mai bogat. E incredibil cu cât a crescut averea fondatorului Amazon într-o singură zi
Cel mai bogat om din lume a devenit și mai bogat. E incredibil cu cât a crescut averea fondatorului Amazon într-o singură zi

Averea netă a lui Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a crescut luni cu 13 miliarde de dolari, cel mai semnificativ avans într-o singură zi de când a fost creat indicele Bloomberg Billionaires, în 2012, transmite Bloomberg.

Recomandări
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”

Partidul Social Democrat este câștigătorul principal al alegerilor locale și europarlamentare care au avut loc duminică, 9 iunie 2024. Aceasta este concluzia politologului Cristian Pîrvulescu, invitat la Știrile Pro TV de la ora 19:00.  

Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles
Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles

Rezultatele preliminare la alegerile europarlamentare ne arată că România trimite 33 de politicieni la Bruxelles.  

Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale
Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale

Rezultatele oficiale parțiale ale alegerilor locale și europarlamentare din 2024 arată că românii îi păstrează în funcție pe majoritatea primarilor și trimit la Bruxelles politicieni din PSD, PNL, AUR și Alianţa Dreapta Unită.