Fermierii vor vinde laptele mai ieftin cu 10% către retaileri, dar nu avem garanția că îl vom cumpăra la un preț mai mic

×
Codul embed a fost copiat

În condițiile în care laptele a ajuns la raft și peste 10 lei litrul, guvernul a ajuns la o înțelegere verbală cu fermierii, procesatorii și reprezenații lanțurilor de magazine pentru reducerea prețului.

În urma discuțiilor, procesatorii ar urma să vândă, de bunăvoie, mai ieftin cu 10 la sută către marii retaileri, care la rândul lor, ar urma să aplice aceeași reducere timp de șase luni. Aceasta înțelegere nu oferă în schimb nicio garanție că vom cumpăra lapte mai ieftin. În același timp, autoritățile vin cu un ajutor de peste 43 de milioane de euro, pentru crescătorii de animale.

În discuțiile cu premierul, reprezentanții procesatorilor și cei ai marilor magazine au convenit verbal și de principiu să scadă prețul laptelui timp de șase luni. Fiecare, cu câte 10 la sută. Asta ar însemna ca și veriga finală, consumatorul, să simtă reducerile în decurs de o săptămână.

Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al guvernului: „Ne așteptăm ca în perioada următoare să vedem această scădere a prețului. Detaliile acestui mecanism desigur că le vor stabili cei implicați, pentru că nu este treaba Guvernului”.

Însă nimeni nu-i poate obliga pe reprezentanții firmelor să-și schimbe politica de preț. Din partea marilor rețele comerciale aflăm deocamdată că având în vedere că discuțiile au fost prelungite până târziu, cu participarea mai multor instituții, detaliile sunt în lucru. Informații suplimentare vor fi comunicate în timp util.

Citește și
lapte
Românii se arată tot mai încăntați de dozatoarele de lapte proaspăt. „E mai convenabil”. „De ăsta dacă-i pun, pisica mănâncă”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Proprietarii unei fabrici de lactate în care este procesat doar lapte românesc privesc însă acest acord cu reticență, pentru că, spun ei, statul nu le poate impune unor actori privați să cumpere lapte de la fermierii noștri, și nici cât să dea pe el.

Alina Donici, co-proprietar fabrică de lactate: „Va rezolva problema pe termen scurt, cu o intervenție în economia de piață care nu este în regulă. Problemele trebuie rezolvate pe lanț de jos în sus, adică de la fermieri. Ei trebuie să aibă subvenții la nivelul statelor europene. Trebuie investiții în partea de irigații, infrastructură. Prețul laptelui românesc, chiar și acum că a mai scăzut, nu este competitiv cu cel din Ungaria, nu mai zic de Ucraina”.

În România a intrat lapte din Ucraina și cu un leu 30 de bani pe litru, iar din Ungaria cu un leu 60. Producătorii interni cer, în continuare, mult mai mult.

Ilie Chifan, fermier: „Pe noi, în momentul de față, ne-a anunțat procesatorul că ne dă pe litru de lapte 1,60 lei, iar înainte aveam 2,80 lei. Când aveam 2,80 mai ziceam că supraviețuim, că totuși este bine, dar la prețul ăsta de 1,60 niciun fermier nu poate să spună că supravețuiește”.

În magazinele mari, prețul unui litru de lapte cu 3,5% grăsime variază între 5 lei 50 și 13 lei. După creșterea semnificativă a prețului de acum câteva luni, au mai existat mici fluctuații, inclusiv o ieftinire de câțiva bani la mărcile proprii, la începutul lui martie. Pentru a ajuta consumatorii să accepte aceste schimbări, mulți producători fac promoții sau vin cu asemenea mostre agățate de gâtul sticlei: o porție de cereale pentru micul dejun.

Doar că acestea sunt soluții temporare. Iubitorii de lapte nu își schimbă obiceiurile de consum, dar pot alege mărci mai ieftine.

Între timp, Consiliul Concurenței anchetează ipoteza unei înțelegeri între producătorii români de ulei, unt și zahăr, pentru a-și scumpi produsele. Tocmai ca să prevină dezechilibrele, în alte țări, precum Spania, prețul unor alimente de bază a fost plafonat, până la trecerea crizei.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
"Ni s-au oferit prețuri de batjocură". Crescătorii de animale aruncă la gunoi mii de litri de lapte în semn de protest

Disperați ca muncesc zi lumină si castiga din ce in ce mai putin, crescătorii de animale din Sălaj și Maramureș au aruncat miercuri la gunoi mii de litri de lapte.

Românii se arată tot mai încăntați de dozatoarele de lapte proaspăt. „E mai convenabil”. „De ăsta dacă-i pun, pisica mănâncă”
Românii se arată tot mai încăntați de dozatoarele de lapte proaspăt. „E mai convenabil”. „De ăsta dacă-i pun, pisica mănâncă”

Laptele a înregistrat printre cele mai mari scumpiri din ultimul an. Pentru că un litru poate costa, în medie, zece lei, mulți îl cumpără de la automatele de lapte, unde îl găsesc și la jumătate de preț.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă