Dobânzile mari au speriat românii care voiau să facă credite. Ce au făcut cu banii în 2023

×
Codul embed a fost copiat

Românii au pus deoparte, anul trecut, o avere. Încurajați de bănci, cu dobânzi generoase, mulți au renunțat la investiții și au economisit.  

Potrivit datelor Băncii Naționale, banii din conturile populației, au ajuns astfel la un nivel record de peste 570 de miliarde de lei. Au scăzut însă economiile în valută, la fel și creditarea. Unii dintre cei care doreau să-și ia o casă cu credit au renunțat pentru moment.

Cu dobânzi mari, de peste 7 sau 8% în lei, depozitul bancar a fost cea mai la îndemână soluție pentru a ne păstra economiile. Așa explică specialiștii suma record din conturile românilor.

Pe tot parcursul anului trecut, sumele au crescut constant și au depășit în decembrie pragul de 570 de miliarde de lei, cu 3,3% în plus față de luna anterioară, potrivit datelor BNR.

Este cea mai mare valoare înregistrată până acum, cu aproape 11% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. În 2022, depozitele au atins 513 miliarde de lei.

Citește și
retragere bani bancomat
O mare bancă din România a fost cumpărată. Ce brand va dispărea de pe piață
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cei mai mulți bani sunt în conturile populației, însă și multe firme au preferat să mai renunțe la investiții și să-și păstreze profitul. Cele mai multe depozite, așa cum arată datele BNR, sunt în lei, în timp ce depozitele în euro sau alte valute sunt în ușoară scădere.

Radu Ciobanu, profesor ASE: „În 2023, România a experimentat niște dobânzi la depozite destul de ridicate, pe seama unei rate a inflației ridicate și era cumva normal ca băncile să remunereze depozitele populației cu o dobândă ridicată. Acum, populația din România văzând că avem o dobândă ridicată, inevitabil a adus bani în sistemul bancar – vorbim de bani depuși pe un an, pe doi ani”.

Potrivit specialiștilor, mare parte din banii plasați în depozitele la termen sunt folosiți, în general, pentru cumpărarea unei locuințe.

Însă pe fondul unor rate cu dobânzi mari, mulți nu s-au mai încadrat să acceseze un credit.

Potrivit datelor BNR, creditele în valută ale populație au scăzut cu peste 13% de la un an la altul. Lucrurile ar putea sta diferit în 2024.

Laura Lungu, economist KPMG: „Dacă presiunile inflaționiste scad, atunci se creează și premizele pentru inversarea acestor tendințe, adică o creștere graduală a creditării și această creditare se vă finanța cu bani din depozite. Pentru asta înseamnă că și ratele dobânzilor să rămână atractive, astfel încât lumea să își țină banii în depozite. Efectul nu va fi atât de puternic, dar depinde de inflație, de creșterea salariilor, de cât de rapid vor creste salariile”.

A fost un an bun și pentru fondurile de pensii private obligatorii, care aveau active în valoare de 121,56 miliarde lei, la finalul lunii noiembrie 2023, în creştere cu 27% faţă 2022.

Randamentul bun vine ca urmare a investițiilor în titlurile de stat care oferă dobânzi generoase, mai mari decât ale băncilor, dar și a creșterii acțiunilor Bursei de Valori din România.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
ONU și-a deschis cont la o bancă rusească. Cum s-a ajuns aici
ONU și-a deschis cont la o bancă rusească. Cum s-a ajuns aici

Naţiunile Unite au deschis un cont bancar la bancă rusă nesancţionată, pentru a permite tranzacţii în ruble, a anunţat Sovcombank, din Rusia, transmite Reuters. Nu a fost specificat numele băncii.

 

O mare bancă din România a fost cumpărată. Ce brand va dispărea de pe piață
O mare bancă din România a fost cumpărată. Ce brand va dispărea de pe piață

OTP BanK Nyrt, cel mai mare grup bancar din Ungaria, este pe cale să-şi vândă subsidiara din România Băncii Transilvania, în primul trimestru din 2024, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Surse: BNR a dat aviz favorabil moratoriului cu creditele agricultorilor. Ordonanța cu amânarea ratelor poate fi aprobată
Surse: BNR a dat aviz favorabil moratoriului cu creditele agricultorilor. Ordonanța cu amânarea ratelor poate fi aprobată

Banca Națională a României (BNR) a dat aviz favorabil moratoriului cu creditele agricultorilor, au declarat surse guvernamentale pentru Știrile ProTV.  

O femeie a născut pe o bancă, în fața unui spital din Marea Britanie. „Am fost pur și simplu în stare de șoc”
O femeie a născut pe o bancă, în fața unui spital din Marea Britanie. „Am fost pur și simplu în stare de șoc”

O femeie din Marea Britanie a născut pe o bancă aflată în fața unui spital din Rainham. Logodnicul ei a tăiat cordonul ombilical.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.