Cum a ajuns un român să aibă un credit bancar mai mare de înapoiat după 15 ani de plată

banci, credit

De la începutul anului peste 2.640 de consumatori au solicitat o negociere cu băncile şi IFN-urile în cadrul Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).

Principalele probleme pe care le-au semnalat au fost legate de dificultăţile întâmpinate în plata ratelor. Majoritatea dintre cele 680 de negocieri purtate de la începutul anului au avut drept rezolvare restructurarea şi reeşalonarea creditelor.

”Restructurarea creditelor a fost principala rezolvare găsită de consumatori şi bănci în urma negocierilor desfăşurate în acest an în cadrul Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).

De la începutul anului peste 2.640 de consumatori au solicitat o negociere cu băncile şi IFN-urile în cadrul CSALB. Principalele probleme pe care le-au semnalat au fost legate de dificultăţile întâmpinate în plata ratelor.

Majoritatea dintre cele 680 de negocieri purtate de la începutul anului au avut drept rezolvare restructurarea şi reeşalonarea creditelor, diminuarea soldului, reducerea dobânzilor şi ştergerea datoriilor generate de întârzierile la plată.

Citește și
iBani
Cât câștigăm după un an dacă investim 5.000 de lei în depozite bancare și titluri de stat. Care este cea mai bună variantă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Soluţiile negociate prin intermediul conciliatorilor CSALB au avut ca principal obiectiv reducerea ratelor lunare şi ajustarea contractelor de credit la situaţiile financiare din prezent ale consumatorilor”, anunţă CSALB.

CSALB are cel mai mare număr de cereri şi de dosare de negociere înregistrate într-un an, de la începutul activitaţii (2016).

CSALB a rezolvat anul acesta 680 de cazuri

De altfel, restructurarea şi reeşalonarea creditelor a fost, împreună cu refinanţările, principala opţiune de rezolvare a problemelor identificată de consumatori (33%), potrivit sondajului CURS realizat în vara anului 2023, la cererea CSALB.

„Am dorit să parafrazăm cât mai fidel cererile pe care consumatorii le-au adresat CSALB, precum şi modul în care sunt redactate hotărârile în urma negocierilor intermediate de conciliatorii CSALB, din două motive: pentru a arăta că cererile de negociere sunt scrise într-un limbaj simplu şi este la îndemâna oricui întâmpină dificultăţi în plata ratelor să intre în dialog cu banca şi să preîntâmpine agravarea situaţiei financiare în care se află.

Un al doilea motiv este pentru a evidenţia varietatea de situaţii cu care oamenii se pot confrunta, dar şi a soluţiilor care pot fi găsite în cadrul concilierilor. Din fericire, în cele 680 de cazuri din acest an, băncile, IFN-urile (într-o mult mai mică măsură) şi consumatorii au găsit rezolvări prin intermediul CSALB, iar oamenii au depăşit momentele financiare dificile în care s-au aflat.

Aceste lucruri arată că instituţiile de credit au venit în sprijinul consumatorilor, dar şi faptul că asistăm la o creştere a nivelului de educaţie financiară în rândul populaţiei. Oamenii acţionează mai repede atunci când întâmpină greutăţi, se informează şi intră mai des în dialog cu banca sau cu IFN-ul. CSALB este una dintre aceste modalităţi de dialog, prin conciliere, şi ne bucurăm că soluţionarea amiabilă este accesată de tot mai mulţi consumatori şi bănci.

Sunt semne ale sănătăţii financiare de care societatea românească dă dovadă în prezent“, spune Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naţionale a României în cadrul CSALB.

”Nu s-a rezolvat chiar tot, dar sunt mulțumită”

De exemplu, Valentina Ailincăi, consumator din Bacău, a solicitat ajutor pentru eşalonarea ratei creditului şi invoca motive medicale cu un grad ridicat de gravitate, arată CSALB.

”Am solicitat ajutor din partea companiei de asigurări, dar suma oferită de aceasta este infimă în raport cu dificultăţile financiare cu care ne confruntăm. Totodată, în cadrul aceluiaşi credit, girantul solicită retragerea lui din credit deoarece nu mai face parte din familie şi va părăsi ţara în perioada următoare”, spune ea.

Soluţie dată de conciliatorul Dragoş Gheorghe şi acceptată de părţi a fost ca banca renunţă la dobânzile restante calculate/actualizate până la data implementării hotărârii, în valoare de 2.400 de lei. Datoria va fi restructurată prin consolidarea celor două contracte de credit în unul singur.

Dobânda va fi diminuată şi noului sold i se va percepe o dobândă fixă de 6%. Dobânzile anterioare pentru cele două credite erau de 8,9%, respectiv 26%. Perioada de creditare va fi majorată la 84 de luni. Coplătitorul curent nu poate fi exclus din credit, iar pentru această solicitare nu s-a găsit o rezolvare.

”Nu s-a rezolvat chiar tot, dar sunt mulţumită. Mi-a prelungit perioada şi în loc de două rate la un credit şi un card de cumpărături, de aproape 2.000 de lei, acum am o singură rată de 650 de lei. Creditul era de nevoi personale, dar cu copii la facultate şi probleme medicale care necesită tratament lunar, nu mai puteam plăti.

Problema nu era că nu vreau să plătesc, dar m-am îmbolnăvit, iar cheltuielile au crescut. Rămâneam mereu cu ratele în urmă şi mă împrumutam ca să plătim. Aproximativ 2 luni a durat totul în cadrul CSALB. A mers uşor şi fără niciun efort din partea noastră”, a spus Valentina Ailincăi.

Un credit în franci echivalent cu 38.000 de euro a devenit de 43.000 de euro după 15 ani de plată a ratelor

De asemenea, Dragoş Man, din Bihor, a contractat în 2007 un credit ipotecar pentru suma de 63.000 franci elveţieni.

”Solicit sprijin în negocierea cu IFN-ul în vederea găsirii unei soluţii amiabile pentru uşurarea poverii financiare căreia îmi este din ce în ce mai greu să-i fac faţă. Dacă la data încheierii contractului, valoarea împrumutată era echivalentul a 38.000 euro, în acest moment este echivalentul a 43.000 euro, după 15 ani de plată.

Soluţia la care m-am gândit ar fi o reducere a soldului cu 35%. Totodată, aş dori şi rambursarea comisionului de acordare a creditului în valoare de 1.270 franci elveţieni”, spune el.

Soluţie dată de conciliatorul Vasile Nemeş şi acceptată de părţi: Comerciantul acordă consumatorului remiterea (ştergerea) parţială de datorie, în procent de 20%, aferentă contractului de credit. Diferenţa rămasă în urma ştergerii parţiale urmând a fi rambursată conform prevederilor contractuale, în rate lunare, până la expirarea perioadei contractuale, arată CSALB.

”Am solicitat o reducere a soldului cu 30-35% şi în final am obţinut 20% după 6-7 schimburi de mailuri. Cam într-o lună a fost totul gata, eu am mai scăzut din pretenţii, ei au mai crescut suma propusă iniţial şi ne-am înţeles. Conciliatorul a făcut o treabă excelentă şi am simţit că nu am mai fost eu singur în dialog cu banca, ci am fost reprezentat de o instituţie.

Parcă raportul s-a echilibrat şi asta m-a bucurat. Am ales la început să apelez la un avocat, dar nu a reuşit să obţină ceva de la bancă, motiv pentru care am încheiat colaborarea cu el. Apoi am apelat eu direct la CSALB, ştiam de Centru de la Grupul clienţilor cu credite în CHF. La final, CSALB a fost un “avocat” mai bun decat avocatul”, afirmă Dragoş Man.

CSALB este o entitate înfiinţată ca urmare a unei Directive europene şi intermediază gratuit şi în mai puţin de trei luni negocierea dintre consumatori şi bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice judeţ al ţării pot trimite cereri către Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul CSALB. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator.

CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialişti în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înţelegerea părţilor are puterea unei hotărâri în instanţă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Credite pentru nuntă sau studii, în care statul îți achită chiar și integral dobânda. Ce trebuie să facă tinerii români
Credite pentru nuntă sau studii, în care statul îți achită chiar și integral dobânda. Ce trebuie să facă tinerii români

Tinerii care au nevoie de un împrumut de la bancă pot lua din această lună un credit cu costuri reduse. Au început două programe guvernamentale, prin care statul acoperă total sau parțial dobânda, pentru cei până în 40 sau 45 de ani.  

Cât câștigăm după un an dacă investim 5.000 de lei în depozite bancare și titluri de stat. Care este cea mai bună variantă
Cât câștigăm după un an dacă investim 5.000 de lei în depozite bancare și titluri de stat. Care este cea mai bună variantă

Cum inflația scade, și dobânzile la credite au rămas pe loc. Dar cele pentru depozitele bancare în lei au început să dea înapoi. Cu alte cuvinte, românii care economisesc și țin banii în bancă în depozit au parte de câștiguri ceva mai mici.

Rate mai mari pentru posesorii de credite în euro. Ce soluții există pentru cei care nu-și mai pot plăti datoriile la bancă
Rate mai mari pentru posesorii de credite în euro. Ce soluții există pentru cei care nu-și mai pot plăti datoriile la bancă

Cei care au credite în euro vor plăti rate și mai mari. Banca Centrală Europeană a anunțat din nou creșteri de dobânzi, în încercarea de frâna creșterile de prețuri.  

Băncile, suspectate de Consiliul Concurenței că împiedică clienții să refinanțeze la dobânzi mai bune. Băncile verificate
Băncile, suspectate de Consiliul Concurenței că împiedică clienții să refinanțeze la dobânzi mai bune. Băncile verificate

Consiliul Concurenţei a derulat săptămâna trecută controale la Biroul de credite şi la 12 bănci, suspiciunea fiind că prin modul în care se calculează scorul de credit este blocat accesul unor clienţi la împrumuturi şi se îngreunează refinanţarea.

Dobânzile la credite nu par să dea înapoi în acest an. Cum să faci rambursarea anticipată, ca să ieși pe plus
Dobânzile la credite nu par să dea înapoi în acest an. Cum să faci rambursarea anticipată, ca să ieși pe plus

Cum dobânzile au crescut în ultima perioadă și nu pare că vor da înapoi anul acesta, pentru cei care s-au împrumutat de la bănci este momentul ideal pentru plăți anticipate.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.