Criză de containere pe piața transporturilor. Prețurile mărfurilor din China ar putea crește

×
Codul embed a fost copiat

Pandemia a dus la o creștere bruscă a cererii de echipamente de protecție - măști, mănuși și alte materiale, multe produse în China.

Exporturile țării asiatice au urcat la cote uriașe, ceea ce a generat un nou fenomen pe piața transporturilor: criza de containere goale. Ca urmare, costurile pentru transportatori au crescut semnificativ.

Acest lucru se va vedea și în prețul produselor pentru consumatorul final, spun experții.

Nevoia de echipamente de protecţie a generat, în întreaga lumea, importuri masive din China. Adică o cerere mult mai mare decât de obicei. În plus, a generat și nevoia de a transporta aceste produse. Specialiştii din domeniu spun că rezultatul a fost o penurie de containere goale.

Cosmin Cârstea, director general al Terminalului Containere Portul Constanța: „În terminalul nostru constatăm că stocurile de containere goale sunt la un nivel redus, containerele pe care liniile de transport maritim le depozitează în terminal. Dacă acest trend continuă, se poate ajunge în situaţia în care se crează un dezechilibru, în sensul că o lipsă de containere goale, care va avea ca efect imediat în special asupra exporturilor de mărfuri”.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Această lipsă de containere a generat, la nivel mondial, o creştere substanţială de preţuri. Uneori, de 3-4 ori.

Florin Goidea, director general APC Constanța: „Exporturile din China, datorită pandemiei, tot ce a fost măşti, până la calculatoare care plecau de acolo, au generat exporturi extraordinar de mari. Ne găsim la nivel global, mai ales pe linia de China, la o lipsă a containerelor pentru încărcare. Asta vă daţi seama că a aruncat în aer preţurile la containere. S-a mers de la 2.500, cât era înainte, de dolari pe un container și ajung la 7-9.000 de dolari un container”.

În Portul Constanța, autorităţile vorbesc despre o scădere a traficului de containere de aproximativ 4,5%. S-au operat peste 6 milioane de tone de mărfuri.

Conform datelor furnizate de principalul terminal de containere din Portul Constanța, 36% din traficul cu containere se redirecţionează către Orientul Mijlociu. Către ţările asiatice anual sunt trimise 26% din numărul total de containere, însă cea mai mare parte ajunge în China - 20%. În total, containerele din Constanța ajung în 15 destinaţii din întreaga lume.

Autorităţile susţin că nu se aşteaptă prea curând la o redresare a situaţiei, iar experţii spun este posibil că preţurile ridicate de transport să fie reflectate şi în preţul mărfurilor care ajung la fiecare dintre noi.

Florin Goidea, director general APC Constanța: „Ce e cert e că nu văd în următoarele luni rezolvarea, mai ales că se apropie anul nou chinezesc şi întotdeauna în perioada asta exporturile din China au fost la cote mari”.

În anul 2020, peste 650.000 de containere au fost operate în Portul Constanța.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Peripețiile unor hoți stângaci. Ce au pățit patru bărbați în trimpul unui jaf
Peripețiile unor hoți stângaci. Ce au pățit patru bărbați în trimpul unui jaf

Patru bărbați din județul Constanța au fost surprinși de camerele de supraveghere în timpul unei tentative de jaf.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.