CEO Enel: Plecăm din România pentru că nu mai putem creşte, nu din cauza cadrului legal

enel romania
Facebook/ Enel România

Motivul pentru care Enel a luat decizia de a pleca din România nu este cadrul legal, ci faptul că a ajuns într-o poziţie de unde nu mai poate creşte, a afirmat marţi Francesco Starace, CEO al Enel, într-o conferinţă de presă.

"Am decis să ieşim din România pentru ca am ajuns într-un punct în care este dificil să mai obţinem o creştere suplimentară în viitor. Am "saturat" spaţiul pentru investiţii în reţele şi am ajuns - mai mult sau mai puţin - într-o poziţie pe segmentul de clienţi şi de producţie care nu mai oferă multe posibilităţi de creştere", a explicat Starace, potrivit Agerpres.

El a subliniat că motivul plecării din România nu este cadrul legal.

"Deci motivul pentru care plecăm nu este pentru că nu ne place cadrul legal şi de reglementare din România, care nu este mai bun sau mai rău decât multe altele. Am văzut că toate guvernele europene au luat măsuri în contextul preţurilor mari la gaze din toată Europa. Nu cred că România s-a descurcat mai bine sau mai rău decât alţii. Trebuie să ne descurcăm în această situaţie cât de bine putem. Dar nu este o judecată în această privinţă, ci doar faptul că spaţiul de creştere potenţială suplimentară în ţară este foarte limitat", a spus Starace.

Potrivit acestuia, este un moment bun pentru a valorifica activele din România.

Citește și
enel
Enel pleacă în 2023 din România. Ce afaceri au italienii în țara noastră
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"S-ar putea spune că este mai degrabă o recunoaştere a faptului că am făcut o treabă bună, că România are o bază bună, iar o vânzare monetizează, într-un mod bun, valoarea pe care am creat-o. Este o judecată pozitivă a României, o recunoaştere a muncii bune făcute acolo", a arătat şeful companiei italiene.

Grupul Enel şi-a planificat pentru anul viitor plecarea din România, potrivit unui raport prezentat presei cu ocazia conferinţei Capital Markets Day.

"Activităţile din Europa se vor concentra pe Italia şi Spania, în condiţiile în care vom ieşi din România", a spus Alberto De Paoli, directorul financiar al companiei.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
ANRE nu știe nimic despre plecarea companiei ENEL din România: ”Poate presupune doar schimbarea proprietarului”
ANRE nu știe nimic despre plecarea companiei ENEL din România: ”Poate presupune doar schimbarea proprietarului”

Conducerea ANRE a reacționat, marți, după informațiile apărute în mass-media despre ”plecarea ENEL din România” în cursul anului 2023.  

Enel pleacă în 2023 din România. Ce afaceri au italienii în țara noastră
Enel pleacă în 2023 din România. Ce afaceri au italienii în țara noastră

Enel se va retrage din România până la sfârșitul anului 2023, a anunțat marți compania italiană. Anterior, presa a dezvăluit că PPC, cea mai mare companie de electricitate din Grecia, va cumpăra 70% din Enel România.

 

Ce să faci în cazul unui Blackout în România. Ghidul de supraviețuire recomandat de specialiști
Ce să faci în cazul unui Blackout în România. Ghidul de supraviețuire recomandat de specialiști

Organizate de ani buni în țările dezvoltate, exercițiile și demonstrațiile în cazul unor situații de urgență, cum ar fi incendiile, cutremurele sau penele de curent, au început să fie prezentate și la noi.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.