Băncile, suspectate de Consiliul Concurenței că împiedică clienții să refinanțeze la dobânzi mai bune. Băncile verificate

Bogdan Chiriţoiu
Agerpres

Consiliul Concurenţei a derulat săptămâna trecută controale la Biroul de credite şi la 12 bănci, suspiciunea fiind că prin modul în care se calculează scorul de credit este blocat accesul unor clienţi la împrumuturi şi se îngreunează refinanţarea.

Inspecţiile s-au terminat. Au durat trei zile în cursul săptămânii trecute şi au vizat Biroul de credite şi 12 grupuri bancare. Ştiţi că avem deja în derulare o investigaţie în care ne uităm la modul cum stabilesc băncile dobânzile, cum stabilesc indicele care stă la baza stabilirii dobânzilor - ROBOR. De data asta este un subiect conex. Nu ne uităm la dobândă, ci ne uităm la accesul la credite, la condiţiile de creditare. Suspiciunea este că, prin modul cum se calculează scorul de credit, este blocat accesul unor clienţi la credite şi se îngreunează refinanţarea”, a explicat, luni,  preşedintele Consiliului concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, la ieşirea de la o conferinţă pe teme de energie, scrie Agerpres.

El a menţionat că suspiciunile au apărut în urma analizei pe care o are în lucru Consiliul Concurenţei în sectorul bancar, din documente în format electronic, din computere şi telefoane.

Important de menţionat este că nu luăm la întâmplare documente, ci ne bazăm pe un mandat judecătoresc. Judecătorul a aprobat ridicarea documentelor respective de la bănci”, a precizat Chiriţoiu.

În ceea ce priveşte investigaţia legată de dobânzi, preşedintele autorităţii de concurenţă a afirmat că se aşteaptă la un rezultat în cursul anului viitor.

Citește și
elevi
Începe noul an școlar, iar instituțiile sunt din nou nepregătite. Mii de elevi vor merge până la școală prin câmp
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Decizie finală privind bursele pentru elevi. Cine va beneficia de bani și care e suma
Decizie finală privind bursele pentru elevi. Cine va beneficia de bani și care e suma

Mai sunt doar câteva zile, până la întoarcerea în bănci a elevilor, iar după discuții intense, s-a ajuns la o decizie finală cu privire la modul în care se vor acorda bursele.

Începe noul an școlar, iar instituțiile sunt din nou nepregătite. Mii de elevi vor merge până la școală prin câmp
Începe noul an școlar, iar instituțiile sunt din nou nepregătite. Mii de elevi vor merge până la școală prin câmp

În 10 zile două milioane de copii ar trebui să ia loc în bănci, dar mulți dintre cei responsabili de pregătiri n-au învățat mai nimic din greșelile trecutului.

Cum au sărbătorit localnicii din Iași Ziua Limbii Române. Ambasadorul UE la Chișinău a cântat o melodie rock în română
Cum au sărbătorit localnicii din Iași Ziua Limbii Române. Ambasadorul UE la Chișinău a cântat o melodie rock în română

Deși școala nu a început încă, 130 de persoane s-au așezat în bănci și au participat la „Marea Dictare” din parcul Expoziției, în Iași.

Un bărbat a găsit o pungă cu 5.000 de dolari într-o parcare și i-a păstrat. Ce a pățit după trei luni
Un bărbat a găsit o pungă cu 5.000 de dolari într-o parcare și i-a păstrat. Ce a pățit după trei luni

Un bărbat din Connecticut, SUA, a declarat că a găsit o pungă în parcarea unei bănci care conținea aproape 5.000 de dolari în numerar și a păstrat-o.

Dobânzile la credite nu par să dea înapoi în acest an. Cum să faci rambursarea anticipată, ca să ieși pe plus
Dobânzile la credite nu par să dea înapoi în acest an. Cum să faci rambursarea anticipată, ca să ieși pe plus

Cum dobânzile au crescut în ultima perioadă și nu pare că vor da înapoi anul acesta, pentru cei care s-au împrumutat de la bănci este momentul ideal pentru plăți anticipate.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.