Analiză: Am putea vedea un dolar mai puternic decât euro în lunile următoare

Piața de media din România va depăși 640 de milioane de euro în cursul acestui an. Analiză Media Fact Book
StirilePROTV

Euro a ajuns marţi la egalitate cu dolarul, pentru prima dată după 2002, însă În lunile următoare, s-ar putea ajunge la o întârire a dolarului american cu 5%-10% faţă de euro, spune Claudiu Cazacu, specialist la agenția de brokeraj XTB România.

”Euro a ajuns marţi la egalitate cu dolarul, pentru prima dată după 2002. Preocupările referitoare la încetinirea serioasă în economia blocului european, inflaţia ridicată, impactul constrângerilor economice impuse de relaţiile cu Rusia, efectele scumpirii energiei asupra bazei industriale, contracţia exporturilor Germaniei sau deteriorarea sentimentului consumatorilor – motive ale deprecierii Euro în raport cu dolarul american. În lunile următoare, s-ar putea ajunge la o întârire a dolarului american cu 5%-10% faţă de euro”, afirmă Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.

Chiar dacă nivelul a fost atins pentru scurtă vreme, Euro revenind ulterior cu aproximativ 0,5% peste acest nivel, este o bornă importantă care ,,încununează” o scădere remarcabilă a monedei unice.

Un Euro valora 1,2249 dolari la începutul anului trecut şi 1,1374 dolari în prima zi a anului curent. Departe sunt zilele când pentru un Euro se plăteau peste 1,3 dolari (2014), 1,4 dolari (2011) sau chiar 1,5 dolari (în timpul crizei financiare).

Doar anul acesta, până la închiderea zilei de marţi, Euro a pierdut 11,8%, iar faţă de ianuarie 2021, 18,1%.

”Preocupările referitoare la încetinirea serioasă în economia blocului european, inflaţia ridicată, impactul constrângerilor economice impuse de relaţiile cu Rusia, efectele scumpirii energiei asupra bazei industriale, contracţia exporturilor Germaniei sau deteriorarea sentimentului consumatorilor, printre altele. Unul din motoarele importante ale regiunii, industria germană, a oferit deja semne deloc încurajatoare”, arată analiza.

Potrivit IFO, indicele sectorial pentru industria prelucrătoare a postat o valoare de doar 0,3 puncte, în timp ce pentru construcţii a ajuns la -9,7 iar pentru comerţ la -14,7 puncte.

”Datele se adaugă unui sentiment mai pesimist al consumatorilor şi unor atitudini defensive în vremuri incerte”, se menţionează în analiză.

ZEW, un alt indicator de încredere al mediului financiar a ajuns la un minim al ultimilor 11 ani, la valorile din timpul crizei datoriilor suverane din zona Euro.

Datele IFO şi ZEW arată, în mod agregat cu aşteptările aflate în trend de scădere, că economia se află în cadranul de încetinire, dar periculos de aproape de cel de recesiune.

”Investitorii au luat notă de climatul incert şi pesimist, şi au ales să se protejeze de riscuri majore, plasând capitalurile în alte monede, văzute drept relativ mai sigure. Cu toate acestea, cel puţin unele bănci consideră dolarul american supraevaluat (o divizie a Deutsche Bank), în timp ce alte estimări (DB sau un analist al JPMorgan Private Banking) converg către o revenire la început de 2023. Totuşi, sentimentul predominant este că, sub presiunea tendinţei actuale, şi având în vedere perspectiva inclusiv în domeniul deficitului comercial, a crescut considerabil riscul de a sparge paritatea şi a vedea un dolar chiar mai puternic decât Euro în lunile următoare. Opinia noastră este aliniată acestui scenariu, cu un potenţial de 5-10% pentru dolar, în condiţiile în care conflictul din Ucraina continuă, iar livrările de gaze naturale ruseşti sunt reduse în continuare”, spune analistul.

Astfel, chiar oficiali din Germania au vorbit despre riscul opririi totale a livrărilor de gaz prin Nord Stream 1, ceea ce s-ar traduce prin raţionalizarea gazului şi, posibil, a energiei.

O serie de sectoare ar suferi drastic (alimentarea populaţiei ar avea prioritate, astfel unele fabrici s-ar putea închide, ceea ce ar genera însă pierderi de venituri şi o povară mare pe buget).

Pierderile ar putea depăşi 220 miliarde de euro în următorii doi ani, potrivit unor studii ale unor institute germane.

Statul este obligat să intervină pentru a salva de la insolvenţă firme de utilităţi, în Germania şi Franţa, şi soluţiile par puţine pentru iarna aceasta, fiind mai degrabă disponibile pe un orizont lung.

Pe termen scurt şi chiar mediu, pieţele simt că riscurile sunt asimetrice: economia europeană este mai vulnerabilă decât cea americană la şocuri pe preţul energiei, având, în ciuda unor măsuri de pregătire, o dependenţă ridicată de resursele ruseşti, fie că e vorba de gaz natural, petrol, sau carburanţi.

”SUA, deşi se confruntă cu o inflaţie ridicată, au propria producţie de gaz natural, iar îngrijorarea este acolo mai strâns legată de preţul benzinei. În acelaşi timp, dolarul american a beneficiat de paşii mai hotărâţi ai băncii centrale de ridicare a dobânzilor, care au ajuns deja la 1,5 - 1,75%, cu şanse mari de a vedea 2,25 - 2,5% pe 27 iulie, în timp ce Europa urmează să ia decizia de majorare după o pauză de 13 ani, ducând, pe 21 iulie, referinţa cu 0,25 puncte în sus de la 0%”, mai spune Claudiu Cazacu.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Gigantul care investește 11 miliarde de euro în România. O mare rafinărie își schimbă domeniul de activitate după 90 de ani
Gigantul care investește 11 miliarde de euro în România. O mare rafinărie își schimbă domeniul de activitate după 90 de ani

Rafinăria Petrobrazi, înființată în 1934, va deveni primul mare producător de combustibili sustenabil din Europa de Sud-Est, a anunțat OMV Petrom, care va investi aici într-o primă fază 750 de milioane de euro și 11 miliarde de euro până în 2030.

 

La o zi după alegeri, Finanțele anunță că nu știu cum să aplice noua majorare a salariului minim
La o zi după alegeri, Finanțele anunță că nu știu cum să aplice noua majorare a salariului minim

Angajații cu salariul minim pe economie vor primi o sumă deductibilă de 300 de lei, Ministerul Fianșelor analizând trei variante de acordare a acesteia. Scopul este plata unor taxe mai mici pentru această categorie de salariați.

Ce s-a întâmplat cu euro a doua zi după alegerile europarlamentare, câștigate în unele țări de partide de extremă dreapta
Ce s-a întâmplat cu euro a doua zi după alegerile europarlamentare, câștigate în unele țări de partide de extremă dreapta

Agravarea îngrijorărilor politice în Europa este posibil să pună noi presiuni asupra monedei euro, după ce la alegerile pentru Parlamentul European liderii din Franţa şi Germania au suferit pierderi, susţin analiştii intervievaţi de Bloomberg.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă