Ousmane Dembele nu va mai juca la EURO 2020. A părăsit lotul Franței după accidentarea din meciul cu Ungaria

Ousmane Dembele
Getty

Echipa Franţei nu va mai putea conta la turneul final al EURO 2020 pe atacantul Ousmane Dembele, din cauza unei accidentări la genunchi suferită sâmbătă la meciul contra Ungariei (1-1) a anunţat luni Federaţia franceză de fotbal, citată de EFE.

Jucătorul lui FC Barcelona a fost supus unor examene radiologice la un spital din Budapesta, care au confirmat leziunea lui, iar perioada de recuperare nu permite continuitatea lui în grupul care joacă la EURO 2020, a adăugat FFF în comunicatul său.

Conform L'Equipe, Dembele a suferit o lovitură la unul din tendoanele genunchiului, dar ar putea fi afectat şi la nivel muscular, ceea ce ar presupune că nu poate juca minim trei săptămâni.

Medicii selecţionatei franceze au avut duminică contacte telefonice cu staff-ul medical de la FC Barcelona, potrivit Agerpres.

Dembele a intrat ca rezervă în primele meciuri ale Franţei cu Germania (1-0) şi Ungaria (0-0). Conform regulamentului UEFA, Dembele nu poate fi înlocuit de un alt jucător, excepţie făcând doar portarii.

Citește și
Suporteri turci
EURO 2020. Elvetia s-a distrat cu Turcia (3-1), dar încheie faza grupelor pe locul trei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În ultimul său meci din grupă, Franţa primeşte miercuri replica Portugaliei la Budapesta.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
EURO 2020: Italia a învins Ţara Galilor cu 1-0 şi a încheiat pe primul loc Grupa A
EURO 2020: Italia a învins Ţara Galilor cu 1-0 şi a încheiat pe primul loc Grupa A

Italia a învins Ţara Galilor cu scorul de 1-0 (1-0) în meciul disputat duminică pe Stadionul Olimpic din Roma, rezultat în urma căruia Squadra Azzurra a încheiat pe primul loc Grupa A a turneului final EURO 2020 la fotbal.

EURO 2020. Elvetia s-a distrat cu Turcia (3-1), dar încheie faza grupelor pe locul trei
EURO 2020. Elvetia s-a distrat cu Turcia (3-1), dar încheie faza grupelor pe locul trei

Elveția a învins Turcia, scor 3-1, în ultima rundă a grupei A de la Euro 2020, dar nu este sigură de calificarea în optimile de finală. Elvețienii s-au clasat pe locul 3, după Italia și Țara Galilor.

Daley Blind, olandezul care joacă la EURO 2020 cu defribrilator: Lăsați-l în pace pe Eriksen!
Daley Blind, olandezul care joacă la EURO 2020 cu defribrilator: Lăsați-l în pace pe Eriksen!

Fundaşul olandez Daley Blind, care evoluează din 2020 cu un defibrilator în corp, i-a criticat pe cei care au afirmat că atacantul danez Christian Eriksen nu va mai juca fotbal.

Christian Eriksen a fost externat după o
Christian Eriksen a fost externat după o "operaţie reuşită". Ce mesaj a transmis jucătorul danez

Mijlocaşul Christian Eriksen a fost externat vineri după o "operaţie reuşită", la şase zile după ce a suferit un stop cardiac în timpul unui meci de la EURO 2020, a anunţat Federaţia daneză de fotbal.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.