„Doctor de bine”. Ați fost diagnosticat cu diabet? Mergeți neapărat la un consult oftalmologic

×
Codul embed a fost copiat

Ați fost diagnosticat cu diabet? Mergeți neapărat la un consult oftalmologic.

Specialiștii spun că această boală va duce în timp la apariția retinopatiei diabetice - adică o afectare severă a vaselor de sânge ale retinei, care într-un final poate provoca orbire. Iar medicii spun că maladia evoluează chiar dacă la început nu sunt semne.

Dr. Tamara Tiu, medic specialist oftalmologie: ''1 din 10 români adulți are diabet și e o chestiune de timp până când aceasta afectează și ochiul. La 30 de ani de la debutul bolii, un pacient cu diabet de tip 1 are aproape sută la sută retinopatie diabetică. Și aici vorbim de oameni de vârstă medie pentru că diabetul de tip I se diagnostichează în copilărie de obicei. Chiar dacă boala ajunge foarte avansată, pacientul poate să nu-și dea seama pentru că vederea este foarte puțin scăzută sau nu este scăzută deloc. E foarte importantă retinopatia diabetică și este esențial ca cei care au diabet să se controleze la ochi pentru că ajung prea târziu. Char daca vederea este bună, s-a pus în mișcare acel organism care va face să își piardă vederea sau să devină foarte, foarte slabă.''

Informații despre problemele oftalmologice grave și cum pot fi ele tratate aflați din emisiunea pe ''Doctor de bine'', prezentată de Liliana Curea.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum ne putem regla colesterolul din sânge prin hrană. Cele mai importante alimente
Cum ne putem regla colesterolul din sânge prin hrană. Cele mai importante alimente

Deși avem o percepție negativă despre colesterol, să știți că este o grăsime esențială vieții și are funcții importante în organism. Fără colesterol nu se pot sintetiza sărurile biliare, hormonii sexuali sau vitamina D.

Când se formează mușcătura corectă a dinților și cum putem afla dacă avem nevoie de aparat dentar. Sfatul medicului
Când se formează mușcătura corectă a dinților și cum putem afla dacă avem nevoie de aparat dentar. Sfatul medicului

Mușcătura corectă se formează la șase ani, tot atunci trebuie și evaluată. Mușcărura corectă înseamnă echilibru muscular, dar și echilibrul articulațiilor feței.

Cât de periculoasă este albirea dinților. Mulți dintre medicii stomatologi nu recomandă această procedură
Cât de periculoasă este albirea dinților. Mulți dintre medicii stomatologi nu recomandă această procedură

Albirea dinților poate aduce un zâmbet mai frumos, dar mulți dintre medicii stomatologi nu recomandă această procedură. Poate duce la sensibilitate dentară, care apoi să creeze probleme grave.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.