Stomatologia într-o singură etapă reabilitează complet problemele dinților și a oaselor maxilare. Ce spun medicii stomatologi

×
Codul embed a fost copiat

Stomatologia într-o singură etapă reabilitează complet problemele dinților și a oaselor maxilare. Vorbim de doar două vizite la dentist. Acestea pot fi făcute într-o vacanță. Spre exemplu, vacanța de Paște.

Dr. Ionuț Leahu, medic stomatolog:Noi tratăm mulți pacienți care au amânat 10-20-30 de ani rezolvarea problemelor stomatologice, care n-au mai trecut prin țară de 15 ani și au lucrări făcute acum 30 de ani, cu ce s-a putut face atunci, care au nevoie de reabilitări complete. Vestea bună e că putem să îi tratăm în două vizite. Dacă stau o săptămână în țară, e suficient. La prima vizită intră colegii care salvează dinți, tratăm tot ce se poate trata, iar apoi avem o singură intervenție, alături de un medic anestezist. Într-o singură intervenție reparăm osul, punem toate implanturile de care are nevoie pacientul, iar dacă vorbim de situații în care nu mai e niciun dinte sănătos în gură, a doua zi va primi și lucrări provizorii fixe pe implanturi dentare proaspăt puse”.

Stomatologie într-o singură etapă înseamnă că, în același timp, în același loc, să existe toate specialitățile stomatologice. De asemenea, tehnologia este adaptată standardelor Uniunii Europene, dar și protocoalele medicale. Reabilitarea orală poate să presupună și doar partea estetică. Vorbim despre fațetele dentare.

Dr. Alexandru Copae, medic stomatolog:Fațetele sunt confecționate în ceramică, sunt ca niște fâșii, care se aplică pe fața vizibilă a dintelui. În momentul cimentării devin una cu dintele. În 99% din cazuri, fațetele rămân la nivelul gingiei, ușor deasupra gingiei, limita dintre dintele șlefuit și fațetă nu se observă”.

Fațetele se confecționează după scanarea digitală a dinților. Se pot face într-o singură etapă.

Citește și
evadare inchisoare
Doi deţinuţi, din America, au evadat din închisoare după ce au săpat într-un perete cu o periuţă de dinţi
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O creatură supranumită ”pește vampir” care suge sânge a fost descoperit pe o plajă din Olanda
O creatură supranumită ”pește vampir” care suge sânge a fost descoperit pe o plajă din Olanda

O creatură cu mai multe șiruri de dinți, supranumită peștele vampir, a fost găsită pe o plajă din Olanda, scrie Mirror.co.uk.

Doi deţinuţi, din America, au evadat din închisoare după ce au săpat într-un perete cu o periuţă de dinţi
Doi deţinuţi, din America, au evadat din închisoare după ce au săpat într-un perete cu o periuţă de dinţi

Doi deţinuţi au evadat dintr-o închisoare din localitatea Newport News, din statul american Virginia, după ce au săpat o gaură într-un perete cu o periuţă de dinţi modificată, au anunţat marţi autorităţile din oraş.

Întâmplare șocantă în Egipt. Un pește cu
Întâmplare șocantă în Egipt. Un pește cu "dinți umani" a atacat un bărbat care făcea scufundări

Alex Pikul, un bărbat din Alabama, SUA, făcea scufundări în largul coastei Sharm El Sheikh din Egipt, când a fost atacat cu cruzime de un pește care părea că "ar avea dinți umani".

Cât de periculoasă poate fi o carie. Dacă dispare durerea, nu înseamnă că a dispărut și infecția
Cât de periculoasă poate fi o carie. Dacă dispare durerea, nu înseamnă că a dispărut și infecția

32 de dinți găsim în cavitatea orală. Toți sunt importanți. Salvarea oricărui dinte este o prioritate pentru întreaga arhitectură orală.  

(P) Află mai multe informaţii utile cu privire la implantul dentar de la clinica Elveto Dent
(P) Află mai multe informaţii utile cu privire la implantul dentar de la clinica Elveto Dent

Implantologia este o ramură foarte specializată a stomatologiei care se ocupă cu înlocuirea unuia sau mai multor dinți pierduți prin grefarea de rădăcini artificiale din titan în os, care vor fi apoi folosite ca suporturi pentru a înlocui dinții lipsă.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.