Mihaela Bilic, despre cât de sănătoasă este pâinea integrală pentru adulți și copii. „Poate duce la carențe”

×
Codul embed a fost copiat

Alimentația copiilor are alte reguli față de alimentația adulților. Aflăm care sunt acestea de la Mihaela Bilic, în emisiunea Doctor de bine.

 

Noi, adulții, luăm din regulile lor ce ne convine. Trei mese principale și două gustări este un program de copil în creștere.

Noi ca adulți am luat frica grăsimilor și a mâncării și ne trezim cu niște reguli în familie care sunt nepotrivite pentru copii.

Copiii nu trebuie să mănânce dietetic. Copiilor le trebuie făinoase, carbohidrați. Această confuzie gravă trebuie neapărat echilibrată pentru că ei cresc și au nevoie de multă energie.

În momentul în care vorbim despre un copil care nu se joacă, nu este un copil sănătos din punctul de vedere al dinamicii. Copiii trebuie să fie activi.

Citește și
pacienta estetician
Mărturia unei paciente operate de medicul estetician acuzat că a mutilat 10 femei. „Am fost în pericol de moarte”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Niciodată mai mult de două ore în fața unui ecran și acele două ore să fie compensate cu timp dublu, de patru ore de activitate care să presupună o dinamică și o mișcare”, spune Mihaela Bilic.

„Există și copii care au ajuns deja să aibă kilograme în plus sau chiar să fie obezi. Pentru ei nu mai putem spune că au nevoie de grăsimi și carbohidrați din belșug, pentru că deja nu mai vorbim de o normalitate, ci de niște copii care, din păcate, au compensat cu mâncare lipsa de atenție sau incapacitatea de a se adapta la mediul școlar, la mediu familial. Sunt copii care suferă. În niciun caz nu trebuie puși la cură de slăbire”, spune Bilic.

Atenție mare! Copiii nu se pun la cură de slăbire. Toată alimentația din casă trebuie să se schimbe. Toată familia trebuie să mânânce diferit, ca ei să mănânce la fel ca restul familiei. Să fie o alimentație echilibrată, cu mai puțin zahăr, grăsimi și făinoase.

Farfuria ideală

La copii, jumătate din farfurie trebuie să fie făinoase. La noi, la adulți, doar un sfert.

Copilul nu trebuie să mănânce degresat. Grăsimile sunt esențiale pentru ei, mai mult de 30% din aportul caloric trebuie să fie grăsime.

Copiii, atenție, nu au nevoie de fibre! Noi, adulții, care suntem sedentari, avem nevoie de fibre. Ei au nevoie de făinoase albe. Copiii iubesc în mod instinctiv pastele, pâinea. Niciun copil n-o să refuze asta. Pentru copii prea multe fibre accelerează tranzitul.

„Sunt mame care zic vai de mine, copilul meu, doar pâine integrală”. Nu! Nu e corect. Avem nevoie de făinoase albe. S-ar putea să apară carențe de vitamine, de minerale, pentru că există o accelerare a tranzitului. Fibrele în exces pot da intoleranțe alimentare grave, pentru că intestinul lor e fragil, iar fibrele, mai ales cele din cereale, au acțiune agresivă pe intestin”, spune Bilic. 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 24 martie 2024
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 24 martie 2024

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 24 martie 2024

Mărturia unei paciente operate de medicul estetician acuzat că a mutilat 10 femei. „Am fost în pericol de moarte”
Mărturia unei paciente operate de medicul estetician acuzat că a mutilat 10 femei. „Am fost în pericol de moarte”

Ancheta în cazul medicului estetician acuzat de malpraxis, se complică. Cel puțin zece paciente susțin că au fost mutilate de acest doctor și cer în total despăgubiri de aproape 2 milioane de euro.

Ce a pățit un bărbat după ce a mâncat bacon. Descoperirea făcută de medici când s-a dus la un control
Ce a pățit un bărbat după ce a mâncat bacon. Descoperirea făcută de medici când s-a dus la un control

Un bărbat care s-a săturat de migrenele constante pe care le avea a decis să facă o vizită la doctor și a fost îngrozit de ceea ce le cauza.  

Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 10 martie 2024
Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 10 martie 2024

Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 10 martie 2024

8 din 10 femei au leziuni de la HPV. Cum se tratează așa-numita „rană pe col”
8 din 10 femei au leziuni de la HPV. Cum se tratează așa-numita „rană pe col”

Dr. Corina Gică, medic primar ginecolog, a explicat în emisiunea Doctor de bine cum tratăm leziunile de la HPV.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.