Legătura neașteptată dintre fumatul părinților și otitele grave ale copiilor. ”Poate să fie și mai rău”

×
Codul embed a fost copiat

Ce se întâmplă după o săptămână de răceală? Frecvent, otită. Vorbim depre infecția în urechea medie, pe care fac peste 50% dintre copii.

Unii o și repetă frecvent. Ce pot să facă părinții? Vă spunem câteva recomandări, la ”Doctor de bine”.

Dr. Manuela Rizescu, șef secție ORL, Spitalul Marie Curie: ”De la timpan, casa timpanului până la urechea internă, este urechea medie. Otitele - se îmbolnăvesc de la nas. Otita apare întotdeaună după o răceală, nu debutează ea ca atare”.

În spatele nasului, găsim trompa lui Eustachio. Se deschide în mod normal, de câteva ori pe minut. Aceasta deoarece de-o parte și de alta a timpanului să fie aceeași presiune.

Dr. Manuela Rizescu, șef secție ORL, Spitalul Marie Curie: ”Când răcim, orificiul tubar se închide, avem nasul înfundat, e înfundată toată mucoasa nazală, se inflamează. Aici scade presiunea și începe durerea. Secreții. E otită medie. Primul semn e durerea, al doilea semn scade auzul, al treilea semn, uneori, febra, dar nu întotdeauna e însoțită de febră”.

Citește și
Doctor de bine
„Doctor de bine”. Primul semn care arată că cei mici pot avea otită
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Copilulul are nevoie de antiinflamatoare. Și de aspirarea frecventă a nasului. Apoi de medic, care să vadă cum evoluează infecția urechii.

Infecția poate să ajungă până la creierul copilului 

Dr. Manuela Rizescu, șef secție ORL, Spitalul Marie Curie: ”Mergem la medic să vedem ce fel de otită este – la debut, complicată, trebuie internat. Poate să fie și mai rău- infecția se duce în osul din spate, se numește mastoidită. Otitele agresive infectează osul urechii, se umflă după ureche. Se deschide osul și se curăță în jur toate leziunile, ca infecția să nu se ducă spre creier”.

Aceasta deoarece distanța dintre urechea internă și creier este de 2 milimetri.

Cum măriți riscul infecțiilor la nivelul urechilor? Copiii cu polipi vor face mai des infecții. De asemenea copiii alergici, cărora nu li se controlează alergia.

Fumatul părinților este extrem de agresiv. Vorbim despre fumatul pasiv. Apărarea locală scade și apar leziuni în mucoasa nasului.

Dr. Manuela Rizescu, șef secție ORL, Spitalul Marie Curie: ”Nu ai voie să fumezi lângă un copil, te duci la depărtate, fumatul produce leziuni ale căilor respiratorii superioare. La orice răceală curățăm bine nasul, nu ne ferim să aspirăm copilul, să suflăm. Facem vaccinare, trebuie vaccinat de gripă în fiecare an, răcim mai puțin, facem mai puține otite. Și vaccinarea anti-pneumococică, care s-a intodus ca fiind gratuită, pneumococcul face una dintre otitele grele”.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Igiena mâinilor reduce infecțiile ORL. Sfaturile Ioanei Vodă, medic primar ORL
Igiena mâinilor reduce infecțiile ORL. Sfaturile Ioanei Vodă, medic primar ORL

Ne igienizăm corect mâinile și reducem portajul nazal. Care este legătura ne spune dr. Ioana Vodă, medic primar ORL, în emisiunea Doctor de bine, realizată de Andreea Groza și difuzată pe stirileprotv.ro.

„Doctor de bine”. Primul semn care arată că cei mici pot avea otită
„Doctor de bine”. Primul semn care arată că cei mici pot avea otită

Otita poate fi o afecţiune extrem de dureroasă, iar acum, în sezonul rece, posibilitatea ca cel mic să vă spună că îl doare urechea este mare. Însă primul semn, spun medicii, sunt secreţiile nazale.

”Doctor de bine”. Cele mai bune soluții pentru a preveni și trata otita
”Doctor de bine”. Cele mai bune soluții pentru a preveni și trata otita

În sezonul de vară o afecțiune foarte frecventă este otita externă, cauzele acestei otite constau în faptul că mergem mai des la piscină sau la mare, iar atunci apare o inflamație a tegumentului conductului auditiv extern.

Legatura dintre o banala otita si dificultatile de pronuntie a unor litere, la copii. Cum sa identificam cauza reala
Legatura dintre o banala otita si dificultatile de pronuntie a unor litere, la copii. Cum sa identificam cauza reala

Copilul dumneavoastra nu pronunta bine anumite litere? Inainte de a cere ajutorul unui logoped, mergeti si la un consult ORL. Otitele seroase nu dor, dar se pot manifesta prin imposibilitatea pronuntiei corecte.

Otita medie seroasa, cea mai frecventa afectiune a urechii. Efectele periculoase pe care le poate avea la copii
Otita medie seroasa, cea mai frecventa afectiune a urechii. Efectele periculoase pe care le poate avea la copii

Cea mai frecventa afectiune a urechii, legata de prezenta unei alergii, este otita medie seroasa. Boala poate scadea auzul cu mai mult de 20 de decibeli.
 

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.