Cum putem face mai multe intervenții chirurgicale stomatologice într-o singură ședință. Recomandările specialiștilor

×
Codul embed a fost copiat

Toate intervențiile chirurgicale stomatologice pot fi făcute într-o ședință. Astfel, trauma este mai mică.  

O singură cură de antibiotice, o singură anestezie. Așa pot fi realizate mai multe tratamente dentare, într-o singură ședință. Vorbim inclusiv despre cele, care presupun intervenția chirurgicală. Explicăm de ce e utilă această abordare.

Dr. Dragoș Popescu, medic dentist: „Când efectuăm extracții dentare, inserăm un implant, asanăm cavitatea bucală, realizăm intervenții de ridicare a sinusului, facem o agresiune aupra corpului și trebuie să limităm această agresiune”.

Dr. Mihnea Velisarato, medic specialist chirurgie orală: „În locul unde dinții sunt bolnavi parodontal, îi tratăm și pe aceia. Să beneficieze pacientul de cât mai puține ședinte chirurgicale.

Boala parodontală avansată sau parondonza necesită tratament chirurgical.

Citește și
Care sunt avantajele implantului dentar, și ce alte soluții există pentru dinții lipsă
Care sunt avantajele implantului dentar și ce alte soluții există pentru dinții lipsă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Extracțiile dentare înseamnă tot tratament chirurgical. Implanturile presupun intervenții de chirurgie orală, ceea ce poate să însemne inclusiv așa-numita adiție osoasă.

Osul de susținere al dinților este atât de îngust încât necesită mai întâi tratament chirurgical, abia apoi dinții vor putea fi implantați.

Toate intervențiile chirugicale, concentrate într-o singură ședință, înseamnă o singură doză de anestezie. O singură cură de antibiotic ulterior.

Dr. Dragoș Popescu, medic dentist: „Perioada de vindecare a pacientului scade, e redusă la minim. Pacientul să își finalizele toate etapele cât mai repede și să primească coroane dentare”.

Dr. Mihnea Velisarato medic specialist chirurgie orală: „Sedarea intravenoasă se dă de medicul anestezist practic, iți dă substanțe care îți îmbunățesc percepția timpului. Este monitorizat pacientul de un medic specialist ATI”.

După intervenție, medicul anestezist este cel care administrează anti-inflamatoare. Inflamația asociată traumei chirurgicale e ținută sub control.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Viorel Răducan, stomatologul din Cernăuți care a transformat un autocar vechi în cabinet pentru militarii ucraineni
Viorel Răducan, stomatologul din Cernăuți care a transformat un autocar vechi în cabinet pentru militarii ucraineni

Un stomatolog român din Cernăuți a relizat o clinică pe roți, și merge pe front pentru a le acorda consultații și tratamente militarilor ucraineni. Viorel Răducan are însă nevoie de bani pentru motorină.

Care sunt avantajele implantului dentar și ce alte soluții există pentru dinții lipsă
Care sunt avantajele implantului dentar și ce alte soluții există pentru dinții lipsă

Atunci când ai pierdut un dinte, există două posibilități de tratament: fie un implant dentar - varianta cea mai bună, fie se realizează o punte dentară, explică medicul stomatolog Alexandra Mircea, în acest episod al emisunii Smile with Style.

Ce trebuie să facem când avem o carie, pentru a nu pierde dintele și pentru a evita tratamentele scumpe
Ce trebuie să facem când avem o carie, pentru a nu pierde dintele și pentru a evita tratamentele scumpe

Cea mai frecventă afecțiune din lume este răceala, și pe locul doi este caria dentară. Ce tratamente trebuie urmate pentru a rezolva problema, aflăm de la medicul stomatolog Alexandra Mircea, în acest episod al emisunii Smile with Style.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.