De ce trebuie protejate nasul și urechile în timpul verii. Avertismentul medicilor

×
Codul embed a fost copiat

În timpul verii, încercaţi să protejaţi de soare zona nasului şi a urechilor. Vorbim despre tipuri de piele care au, constituţional, risc oncologic crescut. De aceea, de la cele mai mici vârste, pălăria de soare ar trebui să nu lipsească.

Cei mici trebuie să poarte mereu şapca sau pălărie pe cap, vara. O spun pediatrii. Dermatologii punctează şi mai precis: pălărie neapărat, pentru că trebuie protejată şi zona urechilor.

Pe aceste tegumente, razele soarelui cad în unghi de 90 de grade. Şi sunt mult mai periculoase!

Între 11 dimineaţa şi cinci după-amiaza - soarele emite cantităţi mari de raze infraroşii - căldura adică. Şi emite, de asemenea, radiaţie ultravioletă. Cea care arde pielea şi distruge informaţia genetică.

Sincron dr Luminiţa Marinescu medic primar dermatolog: "Captează radiaţia caloric, încălzeşte, produce inflamaţie. Iar ultravioletele, pe inflamaţie, îşi cresc efectul, e mai nociv. Ca şi cum ai pune căldură pe un furuncul, se încălzeşte locul şi inflamaţia e şi mai mare".

Citește și
Capitole în educația hidratării celor mici. La ce ar trebui să fie atenți părinții
Capitole în educația hidratării celor mici. La ce ar trebui să fie atenți părinții
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Între aceste ore - ori vă protejaţi cu haine, ori cu loţiuni cu filtre UV. Ori nu staţi în bătaia directă a soarelui.

Celulele care formează exteriorul pielii se numeşte keratinocite. Deasupra lor, ca un scut, stă o substanţă neagră, care dă şi culoarea pielii. Aceste scut negru e subţire, pielea are culoare albă. Persoanele cu pielea deschisă sunt în cel mai mare risc în faţa soarelui.

Tiberiu Tebeica, medic anatomie patologică: "Sunt mai predispuşi să înmagazineze o cantitate mai mare de radiaţii şi automat au un risc mai mare de a dezvolta probleme pe viitor. Explicaţie e simplă: fototipul, adică culoarea pielii e cantiatea de pigment. Cu cât e mai multă melanină cu atât protejează ca un scrut şi nucleul stă bine mersi nu suferă de la radiaţia ultraviolete şi nu suferă mutaţii, persoanele nu au risc mic de cancer. La personele care nu au multă melanină, nucleul e expus şi se produc mutaţii".

Aşadar o persoană cu pielea albă e mai predispusă la mutaţii în interiorul nucleului celular. Situaţia se numeşte cancer. Două tipuri de cancer de piele, numite carcinoame, invadează doar țesututurile din jur. Nu şi alte organe. Al treilea tip – melanomul - are posibilitatea de a pleca prin vasele de sânge peste tot. De aceea trebuie să fiţi mereu atenţi cu propria piele.

Pe nas şi pe urechi radiaţia solară cade în unghi de 90 de grade. Cel mai periculos unghi de expunere. De aceea aceste zone ar trebuie protejate prin crema de protecţie şi prin protecţie fizică -adică pălărie. Dacă purtaţi şapca, urechile nu sunt protejate.

Atenţie la copii să fie protejaţi! Aceste zone - baza nasului şi urechile sunt zone numite sensibile din punct de vedere oncologic. Se întâmplă din cauza structurii celulare.

Şi de aceea, protecţia ar trebuie să fie zilnică. Indiferent că e vara ori nu.

Tiberiu Tebeica, medic anatomie patologică: "Să se alarmeze când observă ceva nou care creşte pe piele. Un coş poate dura o săptămână două, folosesc un termen din popor, - dacă persistă o lună automat trebuie să ceară părerea dermatologului".

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ce este endometrioza și cum poate fi tratată
Ce este endometrioza și cum poate fi tratată

Dureri mari în timpul menstruației. Situaţia poate arăta endometrioză, adică prezenţa unui ţesut anormal în abdomen, care reacţionează la hormoni. Boala netratată împiedică sarcina.

Capitole în educația hidratării celor mici. La ce ar trebui să fie atenți părinții
Capitole în educația hidratării celor mici. La ce ar trebui să fie atenți părinții

Un copil mic trebuie să înveţe să bea apă – oricât de ciudată pare informaţia. De asemenea, trebuie să fie învăţat să aibă micţiuni, adică eliminarea spontană a urinei – la fiecare 3 ore. Aşa evitaţi vezica urinară leneşă ori constipaţia.

Recomandări
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.