Care este cea mai bună opțiune pentru persoanele care își pierd dinții. Sfatul medicilor

×
Codul embed a fost copiat

Cele mai mari forțe pe care le suportă organismul uman sunt în cavitatea orală. Pentru că suntem adaptați la acestea, în lipsa lor, oasele de susținere se resorb.

Un singur dinte pierdut și neînlocuit la timp determină pierderi în osul de susținere- maxilar ori mandibulă. Odată pierdută structura osoasă, aceasta va trebui mai întăi restaurată. Apoi se aplică eventualul implant continuat de coroana dentară.De aceea, medicii vă recomandă ca - după un traumatism, după carii avansate care duc la pierderea unui dinte – soluția din titan numită implant dentar. Ca să nu piedeti masă osoasă importantă.

Dr. Cristi Nechita, medic chirurgie dento-alveolară: „Soluția fixă prin implanturi dentare va ține osul pe loc mult mai mutl timp. Iar osul e mult mai important pt pacient”.

Pacienții care apelează din start spre exemplu la proteza mobilă vor continua să piardă masă din oasele de susținere.Pentru că forțele mari din masticație, la care suntem adaptați, nu mai străbat, în mod corect, rădăcinile dentare. Și nu mai impresionează fiziologic maxilarul ori mandibula.

Dr. Cristi Nechita, medic chirurgie dento-alveolară: „Purtătorii de proteza mobilă în timp, din cauza
presiunilor prost aplicate, osul se va resorbi, noi chiar dacă vom dori să apelăm la o soluție fixa, va fi mai greu”.

Citește și
Bacteriile bune din intestin produc imunoglobuline. Cum ajung să fie distruse
Bacteriile bune din intestin produc imunoglobuline. Cum ajung să fie distruse
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În cazul bolii parondontale avansate ori la pacienți care nu mai au deloc dinți, cea mai rapidă soluție fixă presupune o lucrare pe mai multe implanturi, prin care e împiedicată resorbția osoasă.

Dr. Anca Rusu, medic chirurgie dento-alveolară: „Prespune utilizarea a 6 implanturi la maxilar și a 4
implanturi lal mandibulă, implanturile situate în zona cea mai din lateral sunt înclinate. Se evită formațiuni anatomice importante cum ar fi sinusul maxilar sau canalul alveolar, de asemenea nu mai sunt necesare reconstrucții osoare complexe”.

În felul acesta ,forțele din masticație vor cădea corect pe oasele de susținere.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tiroida și sarcina. De ce trebuie mama să-și facă examene endocrinologice înainte și după sarcină
Tiroida și sarcina. De ce trebuie mama să-și facă examene endocrinologice înainte și după sarcină

La începutul sarcinii, tiroida fetală nu funcționează. Pentru o bună dezvoltare a fătului, acesta trebuie să ia hormonii tiroidieni de la mamă. Dacă mama are o problemă, și el suferă.

Bacteriile bune din intestin produc imunoglobuline. Cum ajung să fie distruse
Bacteriile bune din intestin produc imunoglobuline. Cum ajung să fie distruse

Bacteriile bune din intestin produc imunoglobuline. O situație...corectă, care nu înseamnă altceva decât protecție împotriva infecțiilor. Din păcate, hrana deloc diversificată distruge această relație normală.

Ce se întâmplă, doctore? Emisiunea integrală din 6 iunie 2021
Ce se întâmplă, doctore? Emisiunea integrală din 6 iunie 2021

Ce se întâmplă, doctore? Emisiunea integrală din 6 iunie 2021

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.