Actele motivaţionale generează de fapt hormoni de stres. Opinia psihologilor

×
Codul embed a fost copiat

Simt că pot! Pot face totul! Aceste acte motivaţionale, despre care ni se spune că sunt excelente, generează în permanență hormoni de stres.

Mai precis, sunteți într-o stare de stres cronic. Adică împotriva dumneavoastră. 

Vorbim în cele ce urmează despre cea mai periculoasă condiție pentru toate sistemele organismului uman. Și vedem care este, de fapt, legătura dintre încurajările menite să ne trimită la luptă și gândirea pozitivă.

Mediul în care trăim e agresiv tot timpul. Şi ne forţează să ne adaptăm. Adaptarea presupune automat hormoni de stres. Nu îi alimentaţi permanent prin mesaje motivaţionale: ”Hai că pot!”, ”Mai repede!”, ”O să-mi iasă!”. Aceste mesaje, des repetate, vă trimit în situaţia numită stres cronic, la care nu suntem adaptaţi. Vă ruinează sistemul imunitar.

Bogdana Bursuc, psiholog: ”Ca să mă las în pace trebuie să am nişte încredere că pot... Nu trebuie să pun biciul pe mine. Uneori o să-mi iasă, alteori nu, dar trebuie să am încredere în mine!”.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În realitate, uneori lucrurile vor ieşi bine, alterori nu. Indiferent de mesajele motivaţionale.

După un eveniment neplăcut, indiferent de natura acestuia, nimeni nu are nevoie de presiunea  anturajului:  ”Hai, treci odată peste!”.

În ultimii 50 de ani, civilizaţia a depăşit puterea de adaptare a fiinţei umane. Pauzele în orice activitate cotidiană sunt importante. Dar, odată ajunşi la epuizare, e greu să vă reveniţi doar prin somn şi concediu. Fenomenul se numeşte depresie şi afectează peste 20% dintre adulţi, pe parcusul vieţii.

Modificările biochimice sunt readuse la normal aşadar cu substanţe active. Pe lângă ajutorul medicamentelor, este utilă în paralel consilierea psihologică. Dacă depresia apare după un eveniment nefericit, aveţi cele mai mari şanse de recuperare perfectă şi chiar în scurt timp. Există însă şi forme care se instalează pur şi simplu, deşi aveţi o viaţă împlinită. Acesta sunt cazurile cele mai dificiile. E indicat că, de la primele semne ale tulburării, să cereţi ajutor medical de specialitate. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
De ce nu este bine să fumăm și să mâncăm lactate după intervenții în cavitatea orală
De ce nu este bine să fumăm și să mâncăm lactate după intervenții în cavitatea orală

Fară produse lactate fermentate - după intervenții chirurgicale la nivelul cavitații orale. Aceasta deoarece bacteriile, bune de altfel, pot produce tulburări în vindecarea rănilor.

Tiroida și sarcina. De ce trebuie mama să-și facă examene endocrinologice înainte și după sarcină
Tiroida și sarcina. De ce trebuie mama să-și facă examene endocrinologice înainte și după sarcină

La începutul sarcinii, tiroida fetală nu funcționează. Pentru o bună dezvoltare a fătului, acesta trebuie să ia hormonii tiroidieni de la mamă. Dacă mama are o problemă, și el suferă.

CSID. Ce boli ascunde inflamarea ganglionilor. Care sunt cei mai periculoși
CSID. Ce boli ascunde inflamarea ganglionilor. Care sunt cei mai periculoși

CSID. Ne palpăm ganglionii în zona gâtului, axilă ori inghinal. Vom descoperi formațiuni ovalare, care reacționează ușor la orice infecție localizată. Şi vă recomandăm să îi palpaţi când sunteţi la duş.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.