Sociologul Gelu Duminică: Ne îndreptăm către o guvernare de centru-dreapta; campania electorală - anostă

Gelu Duminică
Agerpres

Campania electorală pentru alegerile parlamentare a fost una „anostă, fără mari discuţii pe idei", afirmă sociologul Gelu Duminică, care consideră că, după alegerile din 6 decembrie, ne îndreptăm către „o guvernare de centru-dreapta”.

"Campania pentru parlamentare s-a înscris în linia ultimei, cea de la locale, anostă, fără mari discuţii pe idei, ci doar pe veşnica antagonizare. Nici cadrul poate nu a fost unul cel mai bun pentru o dezbatere reală, solidă. Cu toate că vedem că în ultimi ani partidele au evitat parcă dezbaterile reale pe subiecte de interes. Mi-e dor de perioada în care dezbăteam, de pildă, să facem cotă unică sau progresivă... Acum avem un 'Ba pe-a mă-tii!' din toate părţile şi, din păcate, online-ul a fost principalul instrument", a declarat Gelu Duminică pentru AGERPRES.

El susţine că principala preocupare a partidelor parlamentare a fost "nu să crească, ci să nu scadă".

"Nu m-a surprins cu nimic campania aceasta, nici nu credeam asta, pentru că fiecare a încercat, de fapt, să-şi capitalizeze propriul electorat. Adică, marea chestie a fost nu să crească, ci să nu scadă, ceea ce este valabil pentru mai toate partidele parlamentare. În rest, cine a avut o campanie mai agresivă au fost partidele care sunt la 3-4%, care au încercat să capitalizeze, de multe ori cu accente naţionaliste, tot felul de electori, precum partidul ăla fantastic numit AUR. Eu sper din tot sufletul ca AUR să nu intre în Parlament, sondajele arată că nu va reuşi, dar i-am văzut cam 'luptători', aşa, în toate zonele şi mai pe toate subiectele. Sper din tot sufletul ca România să îi ţină acolo unde merită, adică în zona marginală a politicii româneşti", a apreciat Duminică.

Sociologul consideră că prezenţa la vot va fi mai mică decât la alegerile locale.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Eu cred că va fi mai mică decât la locale, în jur de 35%. Teama este destul de mare, odată; doi - mesajele pe care partidele politice le-au dat au fost destul de confuze şi ultimele măsuri pe care Guvernul le-a luat în încercarea de a stăvili pandemia, să zicem aşa, au creat multă confuzie şi multă frustrare. Sunt mulţi din societatea românească care nu înţeleg de ce poţi să te duci pe Valea Prahovei, spre exemplu, dar nu poţi să te duci la nu ştiu ce mănăstire, la nu ştiu ce pelerinaj; de ce supermarketurile sunt deschise, dar pieţele acoperite sunt închise; mulţi nu înţeleg de ce şcolile sunt închise, dar after-school-urile sunt deschise. Acestea, coroborate cu mesajele politicienilor, ale liderilor religioşi şi ale celor civici, induc spre o zonă de lehamite, care se va manifesta prin neparticiparea la vot", a explicat Duminică.

În ceea ce priveşte câştigătorii alegerilor şi posibilele alianţe de după scrutin, Gelu Duminică a arătat că "zarurile sunt aruncate".

"Eu cred că zarurile sunt aruncate şi nu cred că vom avea mari surprize după alegeri. Dacă luăm în considerare ultimele sondaje, vedem că toate acestea 'merg cam pe-acolo'. Eu nu cred că o alianţă în doi (PNL - USR PLUS - n.r.) va fi suficientă. Rămâne de văzut dacă şi PMP, sau UDMR, sau ambele... Who knows?! Cu siguranţă va fi o alianţă în minim trei. Iarăşi, rămâne de văzut dacă PMP va intra (în Parlament - n.r.). Eu aş paria că intră şi cred că în Parlament vom avea, din nou, şase formaţiuni electorale, şase partide, respectiv, în ordinea procentelor: PNL, PSD, USR PLUS, Pro România, UDMR, PMP. Scoruri electorale nu cred că va înregistra niciun partid. Cred că toţi vor avea sub 30%", a spus sociologul.

Gelu Duminică a mai arătat că după alegeri va urma o perioadă de linişte.

"Chiar dacă vor exista poziţionări la început, imediat după alegeri, în care partidele care vor face alianţa vor încerca să se plaseze cât mai bine şi să câştige cât mai mult din negociere, cred că ne îndreptăm cu paşi relativ siguri către o guvernare de centru-dreapta", a subliniat sociologul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Alegeri parlamentare 2020. Vineri este ultima zi a campaniei electorale
Alegeri parlamentare 2020. Vineri este ultima zi a campaniei electorale

Alegeri parlamentare 2020. Vineri este ultima zi a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. Campania electorală pentru parlamentare a început pe data de 6 noiembrie şi se încheie oficial sâmbătă, la ora 7:00.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.