Rezultate parțiale la alegerile locale 2020. Cine a câștigat marile orașe din România

×
Codul embed a fost copiat

În țară au fost surprize mari în orașe în care, în mod tradițional, votul pleca înspre una dintre tabere. Timișoara are un nou primar după opt ani.

Brașov schimbă edilul după 16 ani. Iar în Constanța după 20 de ani locuitorii au schimbat macazul de la stânga la dreapta. La Câmpulung Muscel a câștigat fosta noastră colegă, Elena Lasconi.

Una dintre cele mai mari surprize a fost la Timişoara, unde actualul primar Nicolae Robu a pierdut clar în faţa lui Dominic Fritz, candidatul USR-PLUS.

Fritz a reuşit să strângă în jurul lui o întreagă comunitate.

Dominic Fritz - primarul ales al Timișoarei: ”Au spus că nu putem câştiga, au spus nici să nu încercăm. Dar am încercat şi am reuşit! Simt o responsabilitate mare, a aşteptărilor voastre, pe umerii mei. Şi de aia vă rog, nu doar să aveţi răbdare, dar să vă şi implicaţi, să faceţi parte din această Timişoară europeană”.

Citește și
alegeri
Incidente la vot - alegeri locale 2020. Buletine de vot greșite, bătăi în stradă și valize suspecte
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Nicolae Robu: "Am pierdut. Este voinţa timişorenilor, eu nu pot decât să o respect. Diferenţa de voturi este mare. Aşteptările timişorenilor sunt altele, dezvoltarea în forţă pe care eu am făcut-o şi am promis-o şi pe viitor se pare că nu a dat satisfacţie”.

În Constanța, locuitorii au schimbat macazul după 20 de ani de conducere social-democrată. Liberalul Vergil Chițac a câştigat primăria cu 28% dintre voturi. Primarul în funcţie, Decebal Făgădău, a obţinut cu patru procente mai puțin.

Rezultate surprinzătoare şi în Braşov. După 16 ani în care a fost la cârma oraşului, George Scripcaru, susţinut de PNL, a fost învins de Allen Coliban, candidatul USR-PLUS.

Allen Coliban, candidat USR-PLUS pentru primăria Braşov: ”Este un rezultat care ne onorează, dar care ne şi obligă şi exact asta spuneam în urmă cu 15 minute, că avem foarte, foarte mult de muncă, dar e exact ce ne-am dorit. De asta am intrat în politică, să avem o şansă să producem schimbarea asta. Şi iată că şansa asta o avem chiar acum în 2020”.

Voturile ieşenilor au mers din nou către Mihai Chirica.

Mihai Chirica, primar reales Iași: "Mulțumim tuturor pentru sprijin, pentru tot ce ați pus în slujba acestui proiect. Eu cred că a meritat și dacă vă uitați la noi cred că este momentul de glorie al acestui oraș când o echipă care își iubește orașul și județul are ocazia să arate acest lucru de la cârma instituțiilor pe care le vom conduce de azi încolo ".

În Cluj-Napoca, Emil Boc nu a avut emoții - a câștigat pentru a cincea oară alegerile pentru fotoliul de primar.

O surpriză mare s-a înregistrat la Câmpulung Muscel. Elena Lasconi, fosta noastră colegă, a câştigat detașat alegerile, din partea USR PLUS.

Elena Lasconi: "Revoluţia în România a început la Câmpulung, despre asta este vorba, vă iubesc fraţilor, vă mulţumesc din suflet".

În Bistriţa, din cauza oboselii membrilor comisiei, sacii cu buletine s-au amestecat chiar în fața sediului central.

La Târgu Jiu, membrii biroului electoral au sesizat o îmbunătăţire în sistemul de votare.

Membru comisia de vot: ”Este un sistem informatic bine pus la punct. Şi care funcţionează perfect, nu am văzut aşa ceva, am o vârstă, e perfect. Deci nu se poate greşi – nu se poate greşi”.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Scene ireale în Capitală. La amiază, sute de persoane încă așteptau să predea tabletele şi sacii cu voturi
Scene ireale în Capitală. La amiază, sute de persoane încă așteptau să predea tabletele şi sacii cu voturi

Scene ireale s-au derulat, luni, în fața biroului electoral al Sectorului 3. La amiază, peste o sută de persoane, membri şi preşedinţi ai secţiilor de votare, încă aşteptau să predea tabletele şi sacii cu buletine de vot.

Incidente la vot - alegeri locale 2020. Buletine de vot greșite, bătăi în stradă și valize suspecte
Incidente la vot - alegeri locale 2020. Buletine de vot greșite, bătăi în stradă și valize suspecte

Noaptea alegerilor a fost agitată în mai multe zone din ţară. Într-o localitate din Timiş, înfruntarea electorală s-a terminat cu o bătaie în stradă, la care au participat bărbaţi şi femei deopotrivă.

O tânără de 24 de ani, fiica primarului în funcţie, a câştigat alegerile într-o comună din Argeș
O tânără de 24 de ani, fiica primarului în funcţie, a câştigat alegerile într-o comună din Argeș

Anca-Alina Baciu, în vârstă de 24 de ani, a câştigat alegerile pentru funcţia de primar în comuna argeşeană Corbi candidând din partea Partidului Mişcarea Populară.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.