„Primeam o bucată de caș pane și doi castraveți murați”. Colegiu din Bistrița, amendat pentru probleme la cantină

×
Codul embed a fost copiat

Inspectorii de la Protecția Consumatorului au amendat cu 32.000 de lei un colegiu tehnic din Bistrița, după ce elevii s-au plâns că porțiile oferite la cantină sunt prea mici, iar carnea e aproape inexistentă.

Conducerea liceului recunoaște că există probleme la cântar. Iar administratorul colegiului spune că sunt calculate corect caloriile pentru fiecare porție.

O serie de fotografii au fost trimise de câțiva elevi unei profesoare în urmă cu câteva săptămâni. Mazăre cu câteva bucăți de cârnați ori mâncare de ciuperci.

La prima vedere, spune profesoara, deloc apetisante și în porții foarte mici. Mâncarea este servită în cantina Colegului Tehnic Infoel din Bistrița.

Cristina Rusu, profesoară: Încă din timpul anului trecut am sesizat verbal conducerea școli, că elevii care locuiesc în internat și mănâncă la cantină, primesc mâncare redus calitativ sau cantitativ. Adiministratorul școlii a făcut o sedință în internat cu elevii, în loc să le rezolve problemele.”

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Două foste eleve care au învățat acolo și au stat la internat, spun că de multă vreme porțiile erau mici și hrana- insuficientă.

Fostă elevă:De fiecare dată ne plângeam de mâncare, dar nu s-a rezolvat niciodată nimic.”

Fostă elevă: „În unele seri primeam o bucată de caș pane cu doi castraveți murați, atât. Era din ce în ce mai puțină mâncare.”

Conducerea liceului susține că nu a primit, oficial, nicio plângere, însă recunoaște că după verificările celor de la Protecția Consumatorilor au fost amendați cu 32.000 de lei.

Alina Puțura, dir. liceu Infoel Bistrița: „Controlul a venit fără se ne anunțe, pur și simplu a venit, nu este o sesizare către direcțiune, ni s-a spus că a fost în urma unor sesizări, către ei, nu către noi.
Reporter: Ce nereguli au găsit?
Alina Puțura, dir. liceu Infoel Bistrița: Cântarul nu era avizat metrologic și au fost diferențe la gramaj.”

Cea care se ocupă de administrație spune că totul este din rea voință și că în bucătăria cantinei se urmărește atent numărul de calorii necesare fiecărui copil.

Anișoara Moldovan, administrator liceu: „Se pot lua meniurile care au fost înainte și coroborate cu meniurile care sunt de când am venit și nu este nici o diferență decât rea voință. Trebuie să îndeplinim anumite calorii pentru fiecare copil, că le depășești într-o zi este o chestie minoră, dar cantitățile copiilor nu s-au micșorat.”

În cantină vin să mănânce peste 120 de elevi, care plătesc 25 de lei meniul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.