„Iubita mea n-a vrut să treacă strada singură”. Motivele invocate de șoferii care au fost opriți de poliție pentru viteză

×
Codul embed a fost copiat

25 de mii de șoferi români au fost amendați săptămâna trecută pentru depășirea vitezei legale. Într-o acțiune organizată la nivel european, toate radarele au fost scoase pe șosele între 17 și 23 aprilie, iar 2.500 de șoferi au rămas și fără permis.

Polițiștii îi avertizează încă de pe acum pe cei care vor pleca la drum și de 1 mai, că vitezomanii vor fi reperați în trafic de echipaje și vor plăti dacă încalcă legea.

În total 46 de mii de mașini au fost oprite în trafic de către agenți după ce zeci de radare au împânzit drumurile în operațiunea ROADPOL – SPEED, desfășurată în săptămâna luminată. Mai mult de jumătate dintre acești șoferi au fost sancționați.

Peste 2.500 de permise au fost suspendate, pentru depășirea cu mai mult de 50 de km a limitei de viteză. Un șofer s-a ales cu dosar penal pentru că, deși avea permisul suspendat, a fost prins cu 154 de km la ora pe DN21, în Călărași.

Alt vitezoman avea 100 de kilometri pe bulevardul principal din Râmnicu Vâlcea. Polițiștii au constatat că era și băut.

Citește și
sofer mort la semafor
Un șofer a făcut infarct în timp ce aștepta la semafor. S-a întâmplat pe un bulevard aglomerat din București
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Scuzele invocate de șoferii prinși pe picior greșit sunt de tot râsul. ”Mă grăbesc la spital”, ”Mama se simte rău...”, "...sau iubita" sunt doar câteva motive invocate, de exemplu, marți seară, de bucureștenii opriți în trafic pentru exces de viteză. Explicațiile nu i-au scăpat însă de amendă. 13 șoferi au de plătit fiecare 1.300 de lei.

Bărbat: „Îi este foarte rău iubitei mele și nu vrea să înțeleagă să mă lase”.

Reporter: Vă grăbeați la ea?

Bărbat: „Da, mă grăbesc la ea, este la telefon și nu mă crede pe cuvânt”.

Reporter: Dar nu aveți nici actele la dvs.

Bărbat:Nu, că am plecat în grabă”.

Bărbat: „Iubita mea n-a vrut să treacă strada singură și am zis că fac drumul până la pod, să mă duc, să mă întorc”.

Unii și-au recunoscut vina.

Șofer: „Sincer să fiu, nu mă așteptam, dar seara, drum liber... Suportăm consecințele”.

Șofer: „Nu ne grăbeam, am venit de la film, sincer. Nu era urgență, nu știu cât aveam viteza”.

Polițiștii vor fi pe șosele și în zilele următoare, mai ales că urmează vacanța de 1 mai, iar drumurile spre mare și munte vor fi pline de mașini.

Anul trecut, la nivelul întregii țări, aproximativ 651.000 de șoferi au fost amendați pentru depășirea vitezei legale.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tânără cu tatuaje, pipăită de un șofer de ride-sharing. „Îmi place ăsta. Duce spre vreun loc intim?”
Tânără cu tatuaje, pipăită de un șofer de ride-sharing. „Îmi place ăsta. Duce spre vreun loc intim?”

O tânără cu tatuaje a trecut prin momente de groază cu un șofer de ride-sharing, care a i-a făcut avansuri insistente, a mângâiat-o pe zonele acoperite cu cerneală și i-a făcut propuneri indecente.

Un șofer a făcut infarct în timp ce aștepta la semafor. S-a întâmplat pe un bulevard aglomerat din București
Un șofer a făcut infarct în timp ce aștepta la semafor. S-a întâmplat pe un bulevard aglomerat din București

Șoferii aflați în trafic s-au sesizat când prima mașină dintr-o coloană care aștepta la semafor a continuat să rămână pe loc în ciuda semnalelor prelungite ale participanților la trafic. Oamenii au cerut ajutor medical la 112.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.