Ziua Copilului, sărbătorită în avans de sute de copii: "Colecționez lucruri despre istorie, porecla mea fiind History"

×
Codul embed a fost copiat

Mai sunt doar câteva zile până la 1 iunie, când îi sărbătorim pe cei mici, dar evenimentele dedicate Zilei Copiilor au început deja.

Câteva sute de prichindei și-au făcut înviorarea alături de militarii „Gărzii de onoare”, care le-au pregătit un adevărat festival. Iar polițiștii din Ilfov i-au invitat pe copii la o competiție sportivă.

Copii, părinți și soldați au dansat și au cântat, sâmbătă dimineața, în curtea unității militare a Brigăzii 30 Garda Mihai Viteazul din București.

În jucării s-au transformat și armele din mâinile militarilor din echipa pentru demonstrații speciale a Brigăzii. Cel puțin așa părea de pe margine, după mii de ore de antrenament.

Foarte receptivi la lecția militară, copiii au prins imediat pasul de defilare.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pentru cei mai pasionați dintre copii, a fost un prilej bun să caute suveniruri.

Cercetaș: "Cartușele sunt scoase, nu reprezintă nici un pericol. Adică nu pot să trag cu ele. Nici nu cred ca sunt reale! Colecționez lucruri despre istorie, porecla mea fiind History."

Iar alții i-au uimit pe militari cu talentul lor la tir cu arma. Și părinții au intrat în joc, dar tot copiii au ochit mai bine.

Distracția a continuat la ateliere, expoziții și concursuri, iar povestitori le-au fost celor mici doi regi ai României.

Liviu Burcea, președintele asociației de reconstituiri istorice: "Sunt și piese originale, aveți acolo o pereche de bocanci de munte care au făcut Al Doilea Război Mondial într-un batalion de schiori. Avem arme, baionete, vestoane..."

Sute de copii au participat și la un festival de sport organizat de polițiștii din Ilfov. Încurajați de pe margine de părinți, s-au întrecut în demonstrații de karate, dansuri și au participat la ateliere de origami și pictură. În centrul atenției au fost, bineînțeles, copiii.

Agent șef Dumitru Mușat, SAS Ilfov: "Ne fac viața frumoasă și sunt viitorul nostru, tocmai de aceea promovăm activitățile educativ-sportive, prevenim activitățile violente, de aici și sloganul fii inteligent nu fii violent."

Comisar Ionuț Harbuz, șeful Biroului pentru siguranță școlară Ilfov: "La această acțiune suntem implicați biroul pentru siguranța școlară, compartimentul de analiză și pregătire și serviciul rutier. Dacă vor să practice sporturile, le recomandăm să le facă în cadru organizat."

Ediția de anul acesta a Cupei Copilului a adunat mai bine de 300 de copii din peste 30 de cluburi din Dâmbovița, Ilfov și București.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.