Tramvaiele care s-au ciocnit în București nu mai pot fi reparate. Cel IMPERIO a costat 2 milioane de euro

×
Codul embed a fost copiat

Două tramvaie s-au ciocnit frontal duminică dimineața, la ora 6, într-o intersecție din București, după ce un vatman nu a fost atent la macaz.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție, pompieri și SMURD, care au acordat îngrijiri medicale celor trei răniți, cei doi vatmani și un călător. Toți au suferit leziuni ușoare, care n-au necesitat internarea.

Era aproape ora 6 dimineața când vatmanii tramvaielor cu numerele 1 și 5 s-au ciocnit în intersecția Lizeanu din Sectorul 2 al Capitalei. Ar fi trebui să treacă unul pe lângă celălalt, însă o cameră de supraveghere a înregistrat momentul în care se lovesc violent.

Martoră: „Impactul a fost destul de puternic!”

Reporter: L-ați auzit până aici?

Citește și
orb
Miracol de Crăciun. Cum și-a recăpătat vederea un bărbat care a orbit în urma unui accident. Nu a mai văzut timp de 36 de ani
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Martoră: „Era turtit pe o parte, celălalt jumătate, cabina era luată. Vatmanul am văzut că a ieșit pe picioare, puțin amețit."

Polițiștii chemați la fața locului i-au testat pe cei doi vatmani pentru alcool. Niciunul dintre ei nu băuse. Un echipaj SMURD i-a dus apoi pe cei doi la spital pentru îngrijiri medicale.

La fața locului au venit și specialiști din cadrul Societății de Transport București care au cercetat cu atenție cele două mijloace de transport în comun. Cum nu au găsit vreo defecțiune, iar calea de rulare nu prezenta probleme s-au gândit că cel mai probabil cauza accidentului ar putea fi o eroare umană.

Alex Ichim, purtătorul de cuvânt al STB: „Vatmanul nu a sesizat că macazul era către partea stângă, el având traseu spre înainte, fapt care a provocat acest accident.”

Ambii vatmani au o experiență mare în cadrul STB, așa că anchetatorii nu își pot explica de ce nu au putut evita impactul. Timp de două ore circulația tramvaielor în zona a fost oprită, iar călătorii au fost preluați de autobuzele STB.

Claudiu Costea, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere:S-a deschis un dosar penal în rem, pentru săvârșirea infracțiunea de vătămare corporală din culpă."

Potrivit STB, pagubele produse în urma ciocnirii celor două tramvaie sunt majore. Amândouă au fost scoase din uz și nu mai pot fi reparate. Unul dintre ele făcea parte din flota nouă IMPERIO și a costat 2 milioane de euro.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Accident pe DN24 Bârlad-Crasna. Două persoane sunt încarcerate, iar traficul a fost oprit temporar
Accident pe DN24 Bârlad-Crasna. Două persoane sunt încarcerate, iar traficul a fost oprit temporar

Traficul este oprit temporar pe DN 24 Bârlad – Crasna, în afara localităţii Simila, judeţul Vaslui, după ce două autoturisme au fost implicate într-un accident, informează Centrul Infotrafic din IGPR.

 

 

Miracol de Crăciun. Cum și-a recăpătat vederea un bărbat care a orbit în urma unui accident. Nu a mai văzut timp de 36 de ani
Miracol de Crăciun. Cum și-a recăpătat vederea un bărbat care a orbit în urma unui accident. Nu a mai văzut timp de 36 de ani

Un bărbat din Ucraina, care și-a pierdut vederea în urma unui accident petrecut în 1986, a experimentat o transformare uluitoare după ce și-a recăpătat vederea în urma unei intervenții chirurgicale la cornee efectuată în Polonia.

 

Un autoturism a derapat şi a ajuns într-un şanţ plin cu apă. Două femei și un minor au fost declarați decedați
Un autoturism a derapat şi a ajuns într-un şanţ plin cu apă. Două femei și un minor au fost declarați decedați

Echipaje de salvare de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare intervin, sâmbătă, dimineaţă, în cazul unui accident rutier în urma căruia un autoturism a ajuns într-un şanţ plin cu apă, fiind acoperit aproape integral de apă.  

Multiple victime după un accident în care au fost implicate un autoturism şi un microbuz cu șapte pasageri, în Constanța
Multiple victime după un accident în care au fost implicate un autoturism şi un microbuz cu șapte pasageri, în Constanța

Patru persoane au fost transportate la spitale, altele fiind încă în evaluare la faţa locului după un accident în care au fost implicate un autoturism şi un microbuz cu 7 pasageri produs, sâmbătă dimineaţă, în zona localităţii Piatra, judeţul Constanţa.

Accident cumplit într-o zonă de munte din Suceava. Un bărbat a murit după ce s-a răsturnat cu mașina în afara șoselei
Accident cumplit într-o zonă de munte din Suceava. Un bărbat a murit după ce s-a răsturnat cu mașina în afara șoselei

Un accident fatal a avut loc, vineri spre sâmbătă noapte, într-o zonă de munte din județul Suceava, din cauza vitezei și a condițiilor de drum.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.