Zeci de magazine Lidl din toată ţara, închise de ANPC. Alimente cu mucegai și expirate, doar câteva dintre nereguli. FOTO

lidl
Facebook.com

Comisarii pentru Protecţia Consumatorilor au decis oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor, în cazul a 38 de unităţi, pentru nereguli constatate în timpul controalelor efectuate în acest an.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor anunţă, vineri, că, de la începutul anului, a făcut - în cadrul unei tematici de control care prevede supravegherea modului în care marile lanţuri de retail, care activează în România, respectă legislaţia în domeniu - 307 acţiuni de verificare a supermarketurilor Lidl, la nivel național, potrivit Agerpres.

În urma neregulilor constatate, comisarii ANPC au aplicat 481 amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 7,3 milioane de lei, 133 de avertismente şi au oprit definitiv de la comercializare produse neconforme în valoare de peste 125.000 lei.

De asemenea, comisarii au decis oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, în cazul a 38 de unităţi situate în judeţele: Arad, Prahova, Caraş Severin, Hunedoara, Neamţ, Iaşi, Constanţa, Olt, Dolj, Braşov, Alba, Mureş, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Bistriţa- Năsăud, Ilfov şi municipiul Bucureşti şi propunerea încetării practicilor comerciale incorecte, în cazul a 66 de unităţi.

Citește și
anpc
Mizerie și mâncare stricată, descoperite la un cămin de bătrâni din Bucureşti. Verificări făcute de inspectorii ANPC | FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pentru un magazin din municipiul Bacău comisarii au decis închiderea temporară pentru o perioadă de până la 6 luni.

„Nu ştiu cum funcţionează această reţea în celelalte ţări. Speram ca măcar în România să fie un exemplu pentru toţi ceilalţi, dar mai ales pentru noi. De asemenea, nu ştiu dacă, în ţara de origine a acestui operator economic se mănâncă legume şi fructe mucegăite sau preţurile de la raft nu se potrivesc cu cele de la casă. Mă întreb şi dacă, după venirea unei autorităţi în control şi aplicarea unor sancţiuni, lucrurile sunt tratate cu aceeaşi superficialitate şi dezinteres. Noi ne luaserăm pixuri să învăţăm ce trebuie să facem, dar a trebuit să scriem cu ele în procese verbale de sancţiune", a declarat Horia Constantinescu, preşedinte ANPC.

Printre cele mai importante nereguli constatate de reprezentanţii Protecţiei Consumatorului s-au numărat: comercializarea unor produse alimentare cu data durabilităţii minimale depăşită, depozitarea unor produse de panificaţie neambalate, în lăzi cu praf şi impurităţi, folosirea unor vitrine sau lăzi frigorifice fără grafice de monitorizare a temperaturii, deteriorate sau neigienizate, cu gheaţă în exces, depuneri de praf, mâzgă, resturi alimentare şi de ambalaj, lovite, cu rugină, chedere rupte, utilizarea unor rafturi de expunere şi a unor tăvi deteriorate sau neigienizate şi folosirea unor cuptoare neigienizate.

Alte nereguli au vizat comercializarea unor produse fără a avea eticheta cu elemente de identificare privind lotul şi data limită de consum, comercializarea unor produse alimentare cu ambalaje depreciate, devidate, cu lovituri mecanice, comercializarea unor fructe/legume ca fiind calitatea I când, în realitate, prezentau lovituri mecanice, mucegai şi zone încolţite, lipsa de la raft a preţurilor produselor, nerespectarea regimului promoţiilor (lipsa de la raft a produsului de referinţă, în cazul comercializării produselor, în sistem multipack, nespecificarea perioadei în care se desfăşura promoţia etc.).

Comisarii au mai depistat în timpul controalelor neconcordanţe între preţul produselor de la raft şi cel de la casa de marcat, existenţa unor condiţii de depozitare necorespunzătoare, cu curăţenie deficitară, lipsa menţionării factorilor alergeni de pe etichetele produse în magazine, lipsa menţionării ţării de provenienţă a unora dintre produsele, lipsa declaraţiilor de conformitate în cazul unor produse electrocasnice comercializate sau netraducerea acestora în limba română, lipsa traducerii în limba română pe etichetele unora dintre produse, lipsa menţionării pe etichetă a termenului de valabilitate al produsului, etc.

În luna august a anului trecut, mai multe magazine din reţeaua Lidl au mai fost amendate cu 3,5 milioane de lei, tot din cauza unor nereguli găsite în timpul controalelor efectuate în unităţile, care s-au derulat în luna august. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Produsele alimentare care conţin specii de insecte autorizate ca alimente noi, prezentate în magazine în standuri separate
Produsele alimentare care conţin specii de insecte autorizate ca alimente noi, prezentate în magazine în standuri separate

Produsele alimentare care conţin specii de insecte autorizate ca alimente noi vor fi prezentate în magazine în standuri separate, cu panouri de informare clare, prevede un proiect de ordin al preşedintelui ANPC, potrivit news.ro.

Mizerie și mâncare stricată, descoperite la un cămin de bătrâni din Bucureşti. Verificări făcute de inspectorii ANPC | FOTO
Mizerie și mâncare stricată, descoperite la un cămin de bătrâni din Bucureşti. Verificări făcute de inspectorii ANPC | FOTO

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au descoperit mai multe nereguli la un cămin pentru persoane vârstnice din Bucureşti.  

Tăvi înnegrite, cu depuneri de murdărie, printre care se plimbau gândaci, la o brutărie din Timişoara amendată de ANPC
Tăvi înnegrite, cu depuneri de murdărie, printre care se plimbau gândaci, la o brutărie din Timişoara amendată de ANPC

Tăvi înnegrite de arsură, cu depuneri de murdărie, printre care se plimbau gândaci şi caserole cu prăjituri expirate au fost câteva dintre neregulile constatate de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorior Timiş la o brutărie din Timişoara.

Un after school din Bucureşti a fost închis. Ce au găsit inspectorii ANPC
Un after school din Bucureşti a fost închis. Ce au găsit inspectorii ANPC

Un after school din Bucureşti a fost închis de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor după ce au fost găsite produse expirate, mizerie, iar blocul alimentar funcţiona fără autorizaţie sanitar-veterinară.

Coca Cola, bănuită de ANPC de dublu standard în unele produse. Concentrațiile de pe etichete diferă. Reacția companiei
Coca Cola, bănuită de ANPC de dublu standard în unele produse. Concentrațiile de pe etichete diferă. Reacția companiei

Coca-Cola se află în mijlocul unei anchete cu privire la un presupus dublu standard folosit în mai multe din produsele sale, iar compania a transmis că va colabora cu ANPC.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.