„E o reacție care confirmă spiritul de solidaritate”. Peste 100 de medici și de asistenți români sunt gata să plece în Israel

×
Codul embed a fost copiat

Peste 100 de medici și de asistenți români sunt gata să plece în Israel. S-au înscris pe lista voluntarilor și așteaptă să li se solicite ajutorul.

Sunt, în general, cadre medicale cu experiență. Deși recunosc că se tem de război, dorința de a fi de folos este mult mai puternică.

Alina Gizea este medic primar ATI la Spitalul Județean din Timișoara și deși nu a mai fost până acum în zone de conflict, este gata să plece voluntar în Israel. Se bazează pe cei peste 20 de ani de experiență.

Dr. Alina Gizea, medic primar ATI: „Am așteptări că o să fie mult de lucru, pacienți cu avulsii de membre, plăgi împușcate, sindrom de zdrobire, cam ce tratăm și noi aici, excepție plăgile împușcate. Și noi avem cazuri destul de grave. Pacienți critici și indiferent cât de bună ar fi medicina în Israel și de top cred că trebuie să ajuți și factorul uman, oamenii o să fie epuizați după primele zile și au nevoie de valuri de oameni fresh. Dacă suntem solicitați să mergem, suntem disponibili oricând.”

Până acum, doar din Timișoara s-au înscris 18 voluntari, iar 11 dintre ei sunt medici de terapie intensivă.

Citește și
Alexandru Rafila
România, pregătită să ajute Israelul. Rafila: Peste 1.000 de medici s-au înscris pentru a pleca în caz de e nevoie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Prof. dr. Dorel Săndesc, managerul Spitalului Județean Timișoara:E o reacție care confirmă spiritul de solidaritate. Ei au marșat la această chemare, desigur și organizarea va fi în funcție de ce se hotărăște, de necesitățile de la fața locului. Ceea ce-mi doresc eu din tot sufletul este ca războiul să nu dureze prea mult, ca numărul victimelor să scadă.”

Vor să fie de ajutor și mulți medici de la Institutul de boli Cardiovasculare C.C. Iliescu din capitală, dar și de la alte unități sanitare din țară.

Lista începută de Ministerul Sănătății pentru medicii și asistenții care vor să fie voluntari în Israel, în cazul în care va fi cerut un astfel de ajutor, este în continuare deschisă.

Ultima dată când autoritățile de la noi au procedat în acest fel, după cutremurul din Turcia, s-au înscris 1.000 de persoane.

Însă, până la urmă, nu a plecat niciuna dintre aceste persoane. Rămâne de văzut dacă Israelul va spune că are nevoie de personal medical pentru a-și îngriji răniții.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Studiu: În unele cazuri, alergarea poate ajuta mai mult decât medicamentele în tratarea depresiei
Studiu: În unele cazuri, alergarea poate ajuta mai mult decât medicamentele în tratarea depresiei

Exerciţiile fizice au fost considerate de-a lungul anilor de medici un „antidepresiv natural", lucru care a fost confirmat recent de un nou studiu, relatează Agerpres.

România, pregătită să ajute Israelul. Rafila: Peste 1.000 de medici s-au înscris pentru a pleca în caz de e nevoie
România, pregătită să ajute Israelul. Rafila: Peste 1.000 de medici s-au înscris pentru a pleca în caz de e nevoie

Peste o mie de cadre medicale din România vor să meargă să acorde asistenţă medicală în Israel, în condiţiile în care această ţară se află într-un conflict armat, a transmis Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

„Ne expun unor riscuri majore”. Șapte medici de la spitalul „Bagdasar Arseni” din București nu mai vor să facă gărzi
„Ne expun unor riscuri majore”. Șapte medici de la spitalul „Bagdasar Arseni” din București nu mai vor să facă gărzi

Șapte medici din secția de chirugie plastică a Spitalului Bagdasar Arseni nu vor să mai facă gărzi de la 1 noiembrie.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.