„Dar din dar se face rai”. Cum petrec sărbătorile ucrainenii refugiați în România

×
Codul embed a fost copiat

Crăciunul este aşteptat şi de refugiaţii ucraineni din România. La Iaşi aceștia au acces la donaţii într-un mod inedit.  

Se pot duce într-un magazin social, de unde pot cumpăra cu bani virtuali alimente şi bunuri pentru Crăciun. Iar o parte dintre produse sunt trimise mai departe, celor rămași acasă.

La Iaşi, în Centrul de asistenţă umanitară şi socială Nicolina, donaţiile au fost aranjate pe rafturi ca într-un magazin, iar la fiecare produs s-a afişat și un preţ, dar într-o monedă fictivă.

La intrare fiecare persoană este înregistrată online şi primește bani într-un cont personal, în moneda virtuală numită ROUA. Suma alocată este în funcție de numărul de persoane din familie, iar coşul minim este de 800 de ROUA.

Mihaela Munteanu, coordonator centru de refugiați: „Încercăm să le oferim posibilitatea predictibilități pentru că ei își pot economisi banii și să îi acceseze data următoare. Practic facem diferența între acoperirea nevoii și demnitate”.

Citește și
soldați belarus
Țara care refuză să se alăture misiunii UE care îi antrenează pe soldaţii ucraineni
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Yulia a venit pentru a face ultimele cumpărături de Crăciun pentru cei doi copii ai săi: figurine din ciocolată.

Yulia blondă: „Le-am cumpărat cadouri copiilor, că să le pun sub brad, atât la Crăciun cât și la Anul Nou. O să îmi ajungă banii”.

O femeie care s-a refugiat la noi împreună cu fetiţa ei va pregăti o masă festivă pentru sărbători.

Femeie:Sărbătoarea este în sânul familiei, așa că anul ăsta o vom petrece tot în familie".

Refugiaţii au găsit şi haine groase de iarnă

Fiecare a vrut să trimită acasă, în Ucraina, câte ceva din cele găsite la centru. Mai ales că ai lor sunt încercaţi de frig şi lipsuri.

Fată: E o oportunitate mare, pentru că familiile noastre sunt încă acolo. Acolo e casa mea".

Coletele trimise de refugiaţi vor fi duse către un centru de ajutorare de pe teritoriul ucrainean şi vor fi împărţite aleatoriu celor aflaţi în nevoie.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Soluția Kremlinului pentru a ridica moralul firav al trupelor sale din Ucraina: cântăreți, actori și circari
Soluția Kremlinului pentru a ridica moralul firav al trupelor sale din Ucraina: cântăreți, actori și circari

Președintele Zelenski a cerut din nou aliaților un "scut de apărare fiabil" pentru siguranța a milioane de ucraineni împotriva atacurilor inamice cu rachete și drone.

Țara care refuză să se alăture misiunii UE care îi antrenează pe soldaţii ucraineni
Țara care refuză să se alăture misiunii UE care îi antrenează pe soldaţii ucraineni

Parlamentul de la Zagreb a respins, vineri, la limită, o propunere prin care Croaţia ar fi urmat să se alăture unei misiuni UE de sprijinire a armatei ucrainene.

 

Oficiali de rang înalt din Ucraina: Putin pregăteşte o ofensivă majoră. Când va avea loc
Oficiali de rang înalt din Ucraina: Putin pregăteşte o ofensivă majoră. Când va avea loc

Oficiali ucraineni de rang au anunțat că Vladimir Putin se pregăteşte pentru o ofensivă majoră în noul an, în ciuda unei serii de eşecuri umilitoare pe câmpul de luptă suferite de Rusia în ultimele luni.

O „cameră de tortură” a fost descoperită în Herson. Acolo ar fi fost reținuți și abuzați copii de către forțele ruse
O „cameră de tortură” a fost descoperită în Herson. Acolo ar fi fost reținuți și abuzați copii de către forțele ruse

Anchetatorii ucraineni au descoperit o „cameră de tortură” în oraşul Herson, unde copiii ar fi fost reţinuţi şi abuzaţi de forţele de ocupaţie ruse, a declarat avocatul pentru drepturile omului din Ucraina, Dmitro Lubineţ.

Eroul de la Azovstal, Mihailo Dianov, luat prizonier de ruși a fost operat în SUA: Mâna lui va funcționa pe deplin
Eroul de la Azovstal, Mihailo Dianov, luat prizonier de ruși a fost operat în SUA: Mâna lui va funcționa pe deplin

Unul dintre eroii ucraineni de la combinatul chimic Azovstal din Mariupol a fost operat în SUA.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

Klaus Iohannis a convocat CSAT. România ar putea trimite Ucrainei un sistem Patriot. „Problema este de actualitate”
Klaus Iohannis a convocat CSAT. România ar putea trimite Ucrainei un sistem Patriot. „Problema este de actualitate”

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că va convoca şedinţa Consiliului Superior de Apărare a Ţării (CSAT) joia viitoare.