„Acasă”, povestea familiei care a trăit 20 de ani în Delta Văcăreşti, ar putea fi nominalizat la Oscar

„Acasă”, povestea familiei care a trăit 20 de ani în Delta Văcăreşti, ar putea fi nominalizat la Oscar
IMDB

Documentarul „Acasă”, în care regizorul Radu Ciorniciuc spune povestea familiei care a trăit 20 de ani în Delta Văcăreşti, a fost recompensat cu marele premiu la Festivalul de la Cracovia şi este acum eligibil pentru nominalizare la Oscar.

 

Decernarea premiilor celei de-a 60-a ediţii a Festivalului de Film de la Cracovia a fost făcută online, difuzată pe YouTube. 

Marele trofeu, ”The Golden Horn”, a revenit regizorului celui mai bun film din competiţia internaţională, Radu Corniciuc, pentru „Acasă”, lungmetrajul său de debut.

Regizorul a transmis pe pagina de Facebook a filmului că este „recunoscător, onorat şi fericit” să primească acest premiu.

Citește și
Ținute Oscar 2020
Top 10 cele mai frumoase ținute de la Premiile Oscar 2020
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Câştigătorul va fi automat luat în considerare pentru selecţia Oscar.

„Acasă” a avut premiera anul acesta la festivalul Sundance, unde a fost premiat pentru imaginea semnată de regizor împreună cu Mircea Topoleanu.

Apoi a câştigat marele premiu la DOK.fest Munchen şi premiul juriului la Festivalul Internaţional de Film de la Salonic.

Documentarul spune povestea unei familii care a trăit timp de 20 de ani în Delta Văcăreşti, până când locul a căpătat statutul de zonă protejată – Parcul Natural Văcăreşti, devenind primul parc natural urban din România.

 

Regizorul a urmărit timp de 4 ani aventura familiei din Delta Văcărești

 

Timp de patru ani, regizorul Radu Ciorniciuc a urmărit aventura prin care a trecut familia Enache: de la o viaţă în armonie cu natura la traiul plin de provocări din Capitală.

Pe măsură ce membrii familiei fac eforturi să se conformeze regulilor civilizaţiei, încercând să păstreze în acelaşi timp legătura cu natura şi armonia dintre ei, apar întrebări legate de locul lor în lume şi felul în care poate arăta viitorul pentru fiecare.

Producţia România-Germania-Finlanda este bazată pe scenariul scris de Lina Vdovîi şi Ciorniciuc, după cartea cu aceleaşi nume lansată în 2017.

Filmul a făcut parte, la începutul lunii mai, dintr-o campanie de strângere de fonduri pentru familiile sărace din România, afectate de criza financiară provocată de coronavirus.

Campania Alex Fund este coordonată de Leslie Hawke, mama actorului Ethan Hawke.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Premiile Oscar, afectate de coronavirus. Decizia luată în premieră de organizatori
Premiile Oscar, afectate de coronavirus. Decizia luată în premieră de organizatori

Pandemia de coronavirus are deja un impact asupra decernării premiilor Oscar, de anul viitor.

Top 10 cele mai frumoase ținute de la Premiile Oscar 2020
Top 10 cele mai frumoase ținute de la Premiile Oscar 2020

Vestimentaţii strălucitoare, dar şi cu mesaje au fost purtate de vedete la cea de-a 92-a ediţie a galei premiilor Oscar, care a avut loc duminică seară, la Dolby Theatre din Hollywood.

Premiile Oscar 2020. Ei sunt câștigătorii Premiilor Oscar
Premiile Oscar 2020. Ei sunt câștigătorii Premiilor Oscar

Premiile Oscar, cele mai prestigioase distincţii decernate de industria cinematografică americană, au celebrat duminică seara cea de-a 92-a ediție.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.