Vremea azi, 10 septembrie. Puțină toamnă dimineața și apoi se încălzește

×
Codul embed a fost copiat

Vineri, avem soare și atmosferă plăcută, iar vântul se întețește la malul marii și în masivele sud-vestice. Maximele ajung la valori normale pentru această perioada și se încadrează între 22 de grade în depresiuni și 28 de grade în vest.

 

Vremea pe regiuni

În Dobrogea și cu Bărăgan găsim vreme frumoasă și un vânt mai insistent pe litoral, în a două parte a zilei. Se mai încălzește puțin față de joi, iar în Bărăgan se vor atinge 27 de grade.

Și în Moldova sudică și în nordul Munteniei se anunță o zi plăcută. Norii apar destul de rar, nici vântul nu pune probleme, iar la amiază se vor înregistra 26...27 de grade.

Timp frumos avem și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, chiar dacă acum s-a lăsat ceață. Mai apoi iese soarele, iar temperaturile ajung la valori agreabile.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În nordul Transilvaniei și în Maramureș e cam răcoare, vineri dimineață, însă până la amiază se încălzește și vom avea 25...26 de grade. Apar și câțiva nori, dar nu vorbim despre ploi.

Cel mai cald va fi în ținuturile vestice, pe unde termometrele vor indică până la 28 de grade. Peste zi se adună câțiva nori de vreme bună, dar în ansamblu va fi o zi plăcută.

În Transilvania este frig în primele ore ale zilei, mai ales în depresiuni, pe unde avem și puțină ceață. Mai târziu se încălzește, iar temperaturile ating 26 de grade în vestul provinciei.

În Oltenia, va domină atmosfera însorită, iar maximele urcă până la 27 de grade pe la Drobeta Turnu-Severin. Vântul va fi ceva mai insistent în zona montană.

În ținuturile sudice găsim tot vreme bună, cu soare generos și 2...3 nori inofensivi. Nu sunt semne de ploaie, iar temperaturile ajung la 26 de grade în Lunca Dunării.

Cum va fi vremea în Capitală

În București, urmează încă o zi frumoasă și parcă se mai încălzește puțin. Nu prea zărim norii, iar la amiază vom avea 27 de grade în termometre. La noapte se înseninează și vor fi 13 grade în centru și vreo 8 grade la marginea orașului.

Cum va fi vremea la munte

La munte prindem timp frumos, chiar dacă vineri dimineață este destul de rece. Peste zi avem mult soare, câțiva nori și un vânt activ, cu intensificări ușoare în Munții Banatului.

Cum va fi vremea la mare

Pe litoral avem vreme schimbătoare, cu ceva înnorări după-amiază, însă nu sunt anunțate ploi. Vântul prinde putere după prânz, iar în stațiuni temperaturile ajung la 24 de grade Celsius. Apa marii va avea 20...21 de grade.

Vremea în următoarele zile

În București, sâmbătă, se face mai cald și maximă ajunge pe la 28 de grade. O să avem o zi superbă, cu cer mai mult senin și vânt domol. La fel o să fie și duminică: vreme foarte frumoasă, cer curat și în jur de 28 de grade la orele amiezii. Temperaturile cresc ușor și pe timpul nopții și minimă ajunge pe la 14...15 grade.

La munte, vineri nu vorbim deloc despre ploi și o o să avem o zi însorită, cu temperaturi destul de plăcute la orele amiezii. Și duminică prindem vreme frumoasă, deși mai spre seară apar ceva înnorări și o picure în unele masive.

Pe litoral, ziua de sâmbătă ne-aduce atmosferă destul de plăcută, soare, înnorări trecătoare și temperaturi în ușoară creștere. Iar dumnică o să fie și mai bine: maximele din stațiuni ajung pe la 26 de grade; norii apar destul de rar, iar vântul nu pune probleme.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius

Vremea rămâne caldă. Temperaturile trec de 30 de grade în sudul și în estul României și ajung pe la 34 de grade în Muntenia.  

Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate
Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate

Prima zi de iunie ne aduce vreme caldă, chiar foarte caldă în sudul și în estul Românei.

Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, pe tot parcursul lunii iunie, anunţă vineri, meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.