Vinerea Mare, tradiții și obiceiuri. Ce nu este bine să faci în această zi

×
Codul embed a fost copiat

Astăzi este Vinerea Mare sau Vinerea Neagra, ziua în care a pătimit și a fost răstignit Iisus Hristos. Unii creștini țin un post sever, în așteptarea Învierii, sărbătoarea care dă întreaga semnificație creștinismului.

Astfel, se pregătesc simbolic pentru Învierea lui Iisus Hristos.

Aproape de miezul nopții, într-o biserică din București, credincioșii încă stăteau la coadă. Au venit să-și lase grijile în seama Celui de Sus și să mărturisească păcatele,în pragul Vinerii Mari.

Femeie: „Vinerea Mare este cea mai importantă zi din an. În Vinerea Mare se spune dacă poți să postești de dimineață până seară pentru jertfa adusă Bunului Dumnezeu, să fie lumea mai credincioasă, să lase ura... asta e ceea ce îi place lui Dumnezeu. Degeaba vii la biserică dacă tu te încarci de păcate și faci rău și te cerți.”

Vinerea Mare este ultima din Postul Paştelui şi, potrivit tradiţiei, este zi de post negru. O încercare pentru trup, care aduce însă multă bucurie sufletească. Mai ales dacă reușim să punem frâu gândurilor rele.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Femeie: „Un moment de apropiere către biserică. Ideal să se abțină cei care pot să nu mănânce, să nu se certe cu ceilalți.. tot ce facem în post, dar mai cu sârguință. Asta e cea mai ușoară parte, mai importantă este partea spirituală și rugăciunea.”

Bărbat: „Este bine să ai un comportament mai civilizat față de semenii tăi, adică să te abții de la multe lucruri."

În Vinerea Mare se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf, pe sub care trec credincioşii. Pe obiectul de cult din pânză se află - pictată sau cusută - icoana înmormântării Mântuitorului.

Femeie: „Să fim alături de Domnul Iisus, să cântăm prohodul că asta se întâmplă Vineri, apoi sâmbătă la Slujba de Înviere să luăm lumină, să luăm Paște.”

Ultima zi din Postul Paștelui vine și cu interdicții, potrivit credinței populare: este interzis a se face copturi și nu se sacrifică păsări sau animale.

Se spune că dacă plouă în Vinerea Mare, anul va fi unul mănos.

În Vinerea Mare se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf (numit şi Sfântul Aer) pe sub care trec credincioşii, până sfârşitul slujbei Deniei Prohodului, care are loc în seara acestei zile.

Sfântul Epitaf este un obiect bisericesc de cult de forma dreptunghiulară, confecţionat din pânză de in, mătase sau catifea, pe care se află imprimată sau pictată icoana înmormântării Mântuitorului.

Acesta este aşezat pe o masă mai înaltă, iar credincioşii sărută Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfântul Epitaful şi trec de trei ori pe sub masa pe care este aşezat. Această trecere pe sub masă a credincioşilor se doreşte a fi asemănarea trecerii prin mormânt a Mântuitorului, care S-a coborât în iad pentru a elibera sufletele drepţilor.

După cântarea Prohodului Domnului se înconjoară biserica de tot soborul, cu Sfântul Epitaf. La sfârşitul slujbei, este obiceiul ca preotul să împartă florile aduse, care sunt apoi puse acasă la icoane.

Cercetătorii etnologi susţin că, în comunităţile tradiţionale, se considera că Vinerea Mare, odată cu moartea Mântuitorului, deschide un timp al haosului şi întunericului, oamenii rămânând fără protecţie divină.
 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.