Viitorii studenți ai școlilor militare se pregătesc intens pentru admitere

×
Codul embed a fost copiat

Pregătirea fizică pentru admiterea în școlile militare este în această perioadă la fel de intensă ca și studiul disciplinelor de concurs.

Și pentru că e o probă grea, un veteran al teatrelor de operații din Irak și Afganistan îi antrenează pe candidați. În fiecare sâmbătă, fac flotări, aleargă sau aruncă mingi într-un poligon amenajat la Domnești.

Plutonierul major Cătălin Pârvu a luptat în Irak și Afganistan, unde a și fost rănit. Acum se ocupă cu recrutarea celor care vor o carieră militară. Ajutat de mai mulți colegi, îi pregăteşte voluntar pe candidați.

Militarii voluntari au un program riguros de pregătire. În fiecare sâmbătă, la Domnești, în zona capitalei, vin zeci de candidați să se pregătească. Sunt cei care vor să intre în colegii militare, la școli de subofițeri sau ofițeri ori să devină militari profesioniști. Iar probele fizice sunt peste tot eliminatorii.

Pregătirea fizică este unul dintre cele mai importante obstacole pentru cei care vor să aceseze instituțiile de învășământ militar. Fie că vorbim de colegiile militare sau școlile de ofițeri. Potrivit statisticilor, până de curând 80 la sută dintre candidați erau respinși după aceste probe, odată cu pregătirea, cifrele s-au inversat: practic 8 din 10 candidați trec de testarea fizică și pot participa la probele scrise.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Și pentru că pregătirea fizică este făcută de militari voluntar, fătă nicio taxă, interesul candidaților a crescut de la an la an. La cursurile organizate de Asociația „Spirit Tânăr” s-au înscris în ultimii ani câteva sute de candidați de toate vârstele.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O bancă importantă din România va fi preluată de italieni. Comisia Europeana a dat undă verde
O bancă importantă din România va fi preluată de italieni. Comisia Europeana a dat undă verde

Comisia Europeană a aprobat, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului exclusiv asupra Alpha Bank Romania S.A. de către UniCredit S.p.A. din Italia.

 

Turiști străini tâlhăriți de barmani și hostese în Centrul Vechi. Unul dintre ei a rămas fără 30.000 de euro pe card
Turiști străini tâlhăriți de barmani și hostese în Centrul Vechi. Unul dintre ei a rămas fără 30.000 de euro pe card

Au fost descinderi miercuri la mafia din Centrul Vechi al Capitalei, devenit de multe ori o capcană pentru turiști.  

Un șofer din Bacău a fost prins de două ori conducând beat și cu permisul suspendat, în doar câteva zile. Ce alcoolemie avea
Un șofer din Bacău a fost prins de două ori conducând beat și cu permisul suspendat, în doar câteva zile. Ce alcoolemie avea

Un bărbat în vârstă de 37 ani a fost arestat preventiv după ce în decurs de câteva zile a fost prins de două ori conducând beat şi cu permisul suspendat un autoturism, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.