Viceprimarul Capitalei: A fost suspendată autorizaţia de funcţionare pentru terasele din Herăstrău

herastrau

Viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu a precizat că a fost suspendată autorizaţia de funcţionare pentru terase în cazul celor două societăţi comerciale din Parcul Herăstrău, unde numeroşi tineri s-au adunat în noaptea de sâmbătă spre duminică.

 

"Măsura pe care am aplicat-o este în concordanţă cu realitatea descoperită la faţa locului, şi anume faptul că, deşi era de evidenţă ordonanţa de guvern care pentru această perioadă interzice deschiderea teraselor, până la adoptarea proiectului de lege care va reglementa acest tip de activitate în starea de alertă, aceştia, înţelegând să nu respecte toate aceste obligaţii, au procedat aşa cum s-a putut vedea în filmările puse la dispoziţie de televiziuni. Măsura a fost acea de suspendare a activităţii până pe data 30 a acestei luni, dată cu care se suspendă şi starea de alertă şi, practic, orice fel de măsură specială care a fost luată în această perioadă. Aceasta a constat într-o măsură adiţională, pentru a descuraja orice astfel de activitate, de comportament, care nu face decât să ducă la apariţia de noi focare. Trebuie să înţelegem faptul că responsabilitatea este cuvântul care trebuie să guverneze această perioadă, nu inconştienţa pe care aţi putut să o vedeţi din partea proprietarilor acestor terase", a precizat viceprimarul Capitalei, pentru Agerpres.

Aurelian Bădulescu a adăugat că aceste unităţi nu puteau să comercializeze în regim de take away, deoarece nu erau autorizate să vândă mâncare la pachet.

"Le-am suspendat autorizaţia de funcţionare pentru terasă, deci nu mai pot desfăşura activităţi afară din restaurant, ca să nu mai spună că dânşii au vândut take away. Ce take away? Ele nu sunt autorizate să vândă mâncare la pachet. Aceste două localuri sunt autorizate pentru vânzarea de alimente în salon sau pe terasă. Conform ordonanţei guvernului, raportat la starea de alertă, nu aveau voie să deschidă aceste puncte de vânzare. (...) Odată cu terminarea stării de alertă, de drept, autorizaţia va fi validă. (...) Dar dacă luni sau marţi intră proiectul de lege care reglementează deschiderea teraselor, tot de drept, ea este validă, dar cu respectarea condiţiilor care vor fi stabilite de Ministerul de Interne şi de Ministerul Sănătăţii", a declarat Bădulescu.

Citește și
Petrecere Herăstrău
Primele reacții după petrecerea din Herăstrău. Raed Arafat: Sfidăm tot ce s-a făcut în ultimele 2 luni
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Gabriela Firea explică de ce nu au putut polițiștii locali să intervină la petrecerea din Herăstrău
Gabriela Firea explică de ce nu au putut polițiștii locali să intervină la petrecerea din Herăstrău

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a criticat petrecerea desfășurată sâmbătă seara în fața unei terase din Parcul Herăstrău din București, explicând și de ce polițiștii locali nu au putut interveni în acel moment.

Primele reacții după petrecerea din Herăstrău. Raed Arafat: Sfidăm tot ce s-a făcut în ultimele 2 luni
Primele reacții după petrecerea din Herăstrău. Raed Arafat: Sfidăm tot ce s-a făcut în ultimele 2 luni

S-au derulat scene incredibile în Parcul Herăstrău din capitală, unde servirea ''la geam'' s-a transormat cu voie în petreceri. Sute de tineri au dansat în făța unui restaurant unii lângă alții, fără măști de protecție.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.