Veste șocantă pentru lumea artistică. O îndrăgită mezzosoprană, în stare critică, după ce ar fi căzut pe scări

×
Codul embed a fost copiat

Veste șocantă pentru lumea artistică, după ce una dintre cele mai îndrăgite mezzosoprane a Operei Române din Iași, Maria Macsim Nicoară, a ajuns luni seară la Spitalul de Neurochirurgie, în stare critică.

Apelul la 112 a fost făcut de soacra solistei, care a cerut ajutor cu disperare, după ce nora sa ar fi căzut pe scările casei în care locuia. A fost operată de urgență, însă doctorii sunt rezervați în privința șanselor de supraviețuire.

Soțul și soacra artistei sunt cei care au chemat luni seară ambulanța și le-ar fi spus operatorilor de la 112 să trimită ajutor, pentru un accident casnic.

Celebra mezzosoprană a ajuns la spital cu traumatisme grave la cap, medicii au intervenit imediat, iar acum, solista se află în comă și luptă să trăiască. Deși rudele au precizat că artista ar fi alunecat și a căzut pe scările din casă, cercetările au fost preluate de Serviciul de Investigații Criminale. Între timp, mai mulți colegi de la Operă, devastați de cele întâmplate, au transmis emoționante mesaje de susținere.

Maria Macsim Nicoară este și lector la Universitatea de Arte George Enescu din Iași, iar colegii din mediul academic au scris de asemenea că îi sunt alături, sufletește, în această perioadă critică.

Citește și
Ekaterina Karaglanova - 5
Tânără vedetă pe Instagram, descoperită moartă într-o valiză din apartamentul ei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vedetă K-pop descoperită moartă în locuința ei. Prietena ei a pierit în urmă cu o lună
Vedetă K-pop descoperită moartă în locuința ei. Prietena ei a pierit în urmă cu o lună

O fostă componentă a unei renumite trupe de K-pop a fost descoperită decedată, duminică, la vârsta de 28 de ani, a anunţat agenţia sud-coreeană de ştiri Yonhap, care citează surse din poliţia naţională.

Tânără vedetă pe Instagram, descoperită moartă într-o valiză din apartamentul ei
Tânără vedetă pe Instagram, descoperită moartă într-o valiză din apartamentul ei

Caz șocant în Rusia unde o tânără de 24 de ani, cunoscută ca influencer pe Instagram, a fost găsită moartă, într-o valiză, în apartamentul în care locuia în Moscova, relatează BBC.

Vedetă Playboy găsită moartă, după ce 3 bărbați au părăsit în grabă locuința sa
Vedetă Playboy găsită moartă, după ce 3 bărbați au părăsit în grabă locuința sa

O fostă concurentă la emisiunea Big Brother a fost găsită fără viață din cauza unei supradoze de droguri. Femei declarase că deține informații despre o rețea VIP de pedofili.

O vedetă de la Bollywood, actrița Sridevi Kapoor, a murit la vârsta de 54 de ani
O vedetă de la Bollywood, actrița Sridevi Kapoor, a murit la vârsta de 54 de ani

Vedeta de la Bollywood Sridevi Kapoor a murit la vârsta de 54 de ani în urma unui infarct.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.