Val de anchete după ce o gravidă în luna a 7-a cu Covid din Arad a murit între spitale. Care au fost ultimele ei cuvinte

×
Codul embed a fost copiat

Pe fondul luptei tot mai epuizante cu noul coronavirus, se înmulțesc poveștile dramatice. În vestul țării, a început o anchetă amplă: o femeie însărcinată în luna a șaptea și bolnavă de Covid-19 a murit în ambulanță.

 

Era transportată de la Arad la Timișoara, iar starea ei s-a deteriorat brusc. În ciuda manevrelor de resuscitare, nu a putut fi salvată.

Medicii din Timișoara afirmă că intubarea i-ar fi putut oferi o șansă la viață. Poliția s-a autosesizat și investighează o ucidere din culpă.

Anca avea 38 de ani și a ajuns prima dată la spital marți. Se simțea rău, iar testele i-au adus cumplita veste a infectării cu SARS COV2.

Citește și
Italia
Italia a extins carantina de 14 zile pentru persoanele care intră în ţară din Bulgaria şi România
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cumplită pentru că tânăra era supraponderală și avea diabet - adică făcea parte din categoriile de risc ridicat.

 

”Au zis că totul e bine”

 

Soțul ei povestește că a vorbit ultima dată cu ea miercuri seara, când i-a spus că se simte mai bine.

Vasile Bâlea, soțul femeii: "Mi-au zis că e bine și că o trimit la spital la Timișoara și ei au trimis-o direct aproape moartă. Nu știu ce să zic, nu mai am încredere în nimeni, numai atât știu, că nu am nici soția, nici pe aia mică. Au zis că totul e bine, nu mă suna nimeni. Ultima dată am vorbit la ora 9 și 16 minute, mi-a trimis ea ultimul mesaj, a zis că se simte mai bine și că mă iubește. Abia pe la 7 m-a sunat de la Timișoara doctorița, a început să mă ia așa frumos și mi-a spus că e decedată soția”.

Transferul a fost programat pentru joi. Pleca de la Spitalul Județean din Arad către la Maternitatea Bega, din Timișoara, pentru un consult ginecologic, apoi direct la spitalul de Boli Infecțioase din același oraș.

Reporter: Dimineață ați reușit să vorbiți cu dumneaei?
Soțul: Nimic, am sunat de vreo 35 de ori, nu vreau să vă mint, mesaje ”răspunde, ce-i baiul?”. Abia pe la 11-12 m-a sunat doctorița de la Arad, nu știu cum o cheamă, că e bine copilul, că e bine muierea, numai că trebuie să o ducem la Timișoara că îs mai bune aparatele”.

Pe drum, starea Ancăi s-a agravat rapid. Femeia a făcut trei stopuri cardio-respiratorii în decurs de o oră.

Primul în timpul transportului, când medicii de pe ambulanță au reușit să o resusciteze și să o intubeze.

Al treilea însă i-a fost fatal, ea s-a stins aici, la Unitatea de Primiri Urgențe.

Conducerea Spitalului Județean din Timișoara crede că femeia și pruncul din pântece ar fi putut să fie salvați.

Raul Pătrașcu, manager Spitalul Județean Clinic de Urgență Timișoara: ”Atât colegii mei de la Maternitatea Bega cât și cei de la Infecțioase au spus că nici ei nu au fost anunțați de transfer în prealabil ca să poată să ia o decizie, dacă pacienta este transportabilă sau nu. Pur și simplu am fost anunțați când pacienta a fost pe drum. Având în vedere că pacienta a făcut un stop cardio-respirator pe drum asta înseamnă că ea nu era neapărat transportabilă sau ar fi trebuit să se ia alte măsuri terapeutice premergătoare transferului având în vedere că pacienta s-a desăturat și nu era intubată. Din lipsa ventilației nu am putut salva nici fătul și este cu atât mai dureros pentru noi, e un caz care ne tulbură pe toți".

 

Patru anchete medicale și una a poliției

 

De cealaltă parte, medicii de la Arad spun că pacienta a plecat de la ei conștientă și cooperantă, după ce a fost consultată de 15 medici.

Teodora Olariu, medic șef de secție spital Arad: ”Bolnava s-a ridicat singură și s-a așezat pe cărucior, o bolnavă care se așează singură pe cărucior pentru a fi transportată la salvarea SMURD... Stopul respirator nu l-a făcut la ieșire din Arad, bolnava nu era atât de neoxigenată, stopul respirator l-a făcut în Timișoara, când a ajuns, motivația că nu a fost bine tratată este total falsa, pentru că ea a stat tot timpul pe oxigen pe salvare și medicul de pe salvare a sunat-o pe colega mea și i-a spus că a scăzut saturația și că a vrut să o intubeze și să o pună pe pat și în final nu a pus-o și a făcut stopul respirator”.

Horia Timiș, director DSP Arad: ”La această oră se derulează trei anchete, a spitalului, a DSP-ului și cei de la Timișoara. Doi inspectori de la DSP Arad s-au prezentat la spital, au ridicat copii după foile de de observație, azi dimineață 15 cadre medicale au fost audiate, la această oră toate datele se analizează și în cursul zilei de astăzi vom sesiza și Colegiul Medicilor”.

Și poliția din Arad s-a autosesizat și a deschis propria investigație, urmărind uciderea din culpă.

Femeia mai avea un fiu, de 16 ani, din altă căsătorie. Acum ar fi urmat să aducă pe lume o fetiță.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Țara care a înregistrat primul deces cauzat de noul coronavirus
Țara care a înregistrat primul deces cauzat de noul coronavirus

Vietnamul, care a reuşit să controleze epidemia Covid-19, a înregistrat vineri primul deces din cauza noului coronavirus, potrivit presei oficiale, relatează AFP.

Italia a extins carantina de 14 zile pentru persoanele care intră în ţară din Bulgaria şi România
Italia a extins carantina de 14 zile pentru persoanele care intră în ţară din Bulgaria şi România

Italia a anunţat vineri extinderea unei reguli de carantină de 14 zile pentru persoanele care intră în ţară din Bulgaria şi România, informează DPA.

Coronavirus România, 31 iulie. Autoritățile au anunțat 1.295 de cazuri noi. 39 de decese în ultimele 24 de ore
Coronavirus România, 31 iulie. Autoritățile au anunțat 1.295 de cazuri noi. 39 de decese în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 31 iulie. Până vineri, 31 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 50.886 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.