Vaccinarea obligatorie nu este susținută de OMS. Poziția oficială a instituției

Obligativitatea vaccinării nu este susținută de OMS. Poziția oficială a instituției
Shutterstock

Vaccinarea obligatorie nu este susținută de Organizația Mondială a Sănătății, a afirmat clar purtătorul de cuvând al instituției. Vaccinarea este importantă, dar trebuie să rămână opțională, au transmis reprezentanții OMS.

 

OMS nu susţine vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19 în nicio ţară, deşi apără importanţa imunizării, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt a agenţiei, potrivit EFE și Agerpres.

„În general, OMS este împotriva oricărui tip de vaccinare obligatorie'', a declarat purtătoarea de cuvânt a OMS, Fadela Chaib, într-o conferinţă de presă.

Cu toate acestea, "este necesar să explicăm populaţiei generale cum funcţionează vaccinurile şi cât de importante sunt", a spus ea, adăugând că vaccinurile sunt doar "unul dintre instrumentele pe care le avem la dispoziţie" pentru a combate pandemia de COVID-19.

Citește și
Vaccinare
Cum vor autoritățile germane să convingă oamenii să se vaccineze. Măsura care va fi impusă din octombrie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Experţii OMS au reiterat pe tot parcursul acestui an că vaccinurile nu sunt suficiente în lupta împotriva coronavirusului şi că acestea trebuie combinate cu măsurile sanitare care au fost deja larg răspândite anul trecut pentru a limita valurile de infecții.

Măsurile includ utilizarea măştilor, spălarea frecventă a mâinilor, aerisirea locuinţelor, distanţarea fizică şi evitarea locurilor aglomerate.

Folosirea măsurilor coercitive pentru a creşte numărul de persoane vaccinate a fost luată în considerare în ţări precum Germania, Marea Britanie şi SUA, dar s-a confruntat şi cu opoziţia unei părţi a populaţiei din aceste ţări.

Până în prezent, aproximativ 4,4 miliarde de doze de vaccin COVID-19 au fost administrate în întreaga lume.

În ţări precum Spania, Franţa, Canada, Marea Britanie sau Germania, procentul de persoane complet vaccinate este de aproximativ 60 % (faţă de 50 % în SUA), în timp ce în multe ţări cu venituri mici este de abia de 1%.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Expert de la Oxford: Imunitatea de turmă nu mai poate fi atinsă, din cauza răspândirii variantei Delta
Expert de la Oxford: Imunitatea de turmă nu mai poate fi atinsă, din cauza răspândirii variantei Delta

Imunitatea de turmă nu mai poate fi atinsă din cauza răspândirii rapide a variantei Delta a coronavirusului, care infectează inclusiv persoanele vaccinate, a declarat șeful Grupului de Vaccinuri Oxford, potrivit Politico.

Cum vor autoritățile germane să convingă oamenii să se vaccineze. Măsura care va fi impusă din octombrie
Cum vor autoritățile germane să convingă oamenii să se vaccineze. Măsura care va fi impusă din octombrie

Guvernul german nu va mai oferi testări gratuite pentru COVID-19 începând cu 11 octombrie în încercarea de a încuraja mai mulţi oameni să se vaccineze, au declarat marţi surse oficiale, relatează Reuters.

Premierul Cîțu anunță vouchere de 100 de lei și o loterie pentru stimularea vaccinării
Premierul Cîțu anunță vouchere de 100 de lei și o loterie pentru stimularea vaccinării

Coaliţia de guvernare a agreat, marţi, demararea proiectelor pilot privind vouchere şi loterie pentru vaccinaţi, a anunţat, la finalul şedinţei, premierul Florin Cîţu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.