V. Gheorghiţă îndeamnă persoanele cu diabet să se vaccineze: Pacientul diabetic este extrem de vulnerabil la coronavirus

Valeriu Gheorghiță
Guvernul României

Valeriu Gheorghiţă îndeamnă persoanele care suferă de diabet zaharat să se vaccineze împotriva Covid, subliniind că pacienţii cu diabet sunt extrem de vulnerabili la infecţia cu SARS-CoV-2, iar peste 30% dintre decedaţii Covid aveau şi diabet.

În cadrul unei conferinţe online organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a precizat că studiile efectuate în Marea Britanie au arătat că pacienţii cu diabet beneficiază foarte mult de pe urma vaccinării împotriva COVID.

„Aproximativ 30% dintre persoanele voluntare incluse în studiile clinice care au evaluat siguranţa şi eficacitatea vaccinurilor împotriva COVID-19 au fost persoane cu diabet zaharat. Aceste studii au confirmat că nu există diferenţe de eficacitate la persoanele cu diabet spre deosebire de persoanele care nu au afecţiuni cronice asociate. Sunt studii extrem de elaborate în Marea Britanie, care au evaluat eficienţa vaccinurilor în funcţie de diverse categorii de afecţiuni cronice, respectiv afecţiuni cardiovasculare, renale, diabet zaharat, şi care au arătat că pacienţii cu diabet beneficiază foarte mult de de pe urma vaccinării împotriva COVID-19, în sensul în care, chiar dacă sunt considerate persoane cu răspuns imun scăzut, vaccinurile îşi menţin eficacitatea şi eficienţa la o valoare cât se poate de ridicată", a spus Gheorghiţă, conform Agerpres.

El a precizat că, dintre cele peste 51.000 de persoane decedate în România în urma infecţiei cu SARS-CoV-2, peste 93% aveau cel puţin o boală cronică asociată, în 71% dintre cazuri fiind vorba de o boală cardiovasculară, iar pe locul doi diabetul zaharat în proporţie de peste 30% dintre cazuri.

„Diabetul zaharat afectează toate organele şi sistemele organismului nostru. Există o relaţie directă între diabet şi bolile cardiovasculare, între diabet şi boala renală, între diabet şi bolile de ficat. Practic, diabetul reprezintă placă turnantă pentru toate aceste afecţiuni cronice şi faptul că peste 30% dintre persoanele decedate au avut şi diabet zaharat spune un lucru cât se poate de important: pacientul diabetic este extrem de vulnerabil, nu doar pentru infecţia cu SARS-CoV-2. Recomandarea este foarte clară, de vaccinare în cazul pacientului diabetic. Persoanele care au foarte multe boli cronice asociate sunt persoane care au nevoie de vaccinare", a adăugat Gheorghiţă.

Citește și
vaccin
Peste 92.800 persoane, vaccinate în ultimele 24 de ore, 23.179 cu prima doză
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Maratoanele de vaccinare au succes, dar specialiștii ne avertizează să nu ne relaxăm. Ce s-ar putea întâmpla de sărbători
Maratoanele de vaccinare au succes, dar specialiștii ne avertizează să nu ne relaxăm. Ce s-ar putea întâmpla de sărbători

Scăderea continuă a cazurilor noi de COVID 19 nu ar trebui să ne relaxeze, spun într-un glas toţi specialiştii.

Peste 92.800 persoane, vaccinate în ultimele 24 de ore, 23.179 cu prima doză
Peste 92.800 persoane, vaccinate în ultimele 24 de ore, 23.179 cu prima doză

Comitetul de coordonare a vaccinării anunţă, sâmbătă, că peste 92.800 persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, dintre care 23.179 cu prima doză sau cu serul Johnson&Johnson.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.