Ursul și-a făcut din nou apariția la Predeal. Un schior din telescaun a început să strige pentru a-i alerta pe toți

×
Codul embed a fost copiat

Ursul și-a făcut din nou apariția la Predeal și a fost filmat la câţiva metri de un turist aflat pe pârtie cu copilul lui. Cel care a înregistrat secvențele se afla în telescaun și alertat autoritățile.

Ursul este același care, în urmă cu o săptămână, a alergat pe pârtie alături de un schior. Autoritățile intenționează să îl mute, dar specialiștii spun că nu așa se rezolvă problema. Urşii se apropie de oameni în primul rând pentru că li se oferă mâncare.

Imaginile au fost surprinse de un schior pe pârtia "Sub Teleferic" din Predeal. În momentul în care a văzut ursul, el a început să strige în încercarea de a-l goni. Animalul venea în viteză către doi schiori aflaţi pe pârtie: un adult şi un copil. Cei doi nu mai ştiau încotro să o ia, ca să scape de pericol. Cel care a surprins imaginile a sunat la 112.

Animalul se opreşte şi pare uşor descumpănit. Priveşte în jur, dar nu se îndepărtează. Apoi, în ciuda gălăgiei, se îndreaptă către telescaun, de unde veneau strigătele.

După ce traversează pârtia, ursul intră liniştit în pădure, fără să se uite la cel care încerca să-l sperie. Specialiştii spun că aşa trebuie procedat de fiecare dată.

Citește și
Urs
Urs filmat în Azuga, în timp ce smulgea scânduri din gardul unei gospodării. Cum l-au alungat localnicii | VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ursul filmat acum este acelaşi care în urmă cu o săptămână a gonit pe pârtie în urma unui schior, care astfel a reuşit să îl atragă şi să îl îndepărteze de oameni care se aflau în zonă. Gestionarul fondului de vânătoare a cerut la Ministerul Mediului mutarea animalului.

La Predeal, de la începutul anului jandarmii au primit 23 de apeluri care semnalau prezența urşilor în zonele populate ale staţiunii.

Reprezentanţii Fondului Cinegetic spun că în jurul staţiunii Predeal sunt 5 urşi care obişnuiesc să apară în zonele populate. Animalele sunt atrase în primul rând de resturile de mâncare de la tomberoanele de gunoi.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Ursul care fugărea schiori în Predeal intră acum în stupinile din Bihor, unde a fost relocat. ”Noi nu am avut niciodată urși”
Ursul care fugărea schiori în Predeal intră acum în stupinile din Bihor, unde a fost relocat. ”Noi nu am avut niciodată urși”

Ursul care fugărea schiori în Predeal intră acum în stupinile oamenilor din Bihor, unde a fost relocat, localnicii cerând autorităților să nu mai mute animale aici, pentru că ei nu au avut niciodată urși până acum.

Urs filmat în Azuga, în timp ce smulgea scânduri din gardul unei gospodării. Cum l-au alungat localnicii | VIDEO
Urs filmat în Azuga, în timp ce smulgea scânduri din gardul unei gospodării. Cum l-au alungat localnicii | VIDEO

Un urs a intrat să intre într-o gospodărie din Azuga rupând scânduri dintr-un gard, iar momentul a fost filmat de câteva persoane aflate în apropiere. Acestea au reușit, de altfel, să și alunge animalul.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.