Uniunea Europeană suplimentează ajutorul umanitar pentru afgani până la peste 200 milioane de euro

Afganistan

Uniunea Europeană va suplimenta ajutorul umanitar pentru afganii din ţară şi din jurul acesteia până la peste 200 milioane de euro de la nivelul actual de 50 milioane, a transmis marţi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, informează Reuters.

"Acest ajutor umanitar se va adăuga contribuţiilor statelor membre în sprijinul poporului Afganistanului", a scris şefa Comisiei Europene pe Twitter.

Ea a precizat că va anunţa acest ajutor suplimentar cu ocazia summitului G7 din cursul zilei, informează Agerpres.

Ajutorul va fi condiţionat de respectarea drepturilor omului şi ale femeilor, a indicat un oficial al Uniunii Europene, potrivit căruia aceasta va stabili câţi bani vor merge direct către Afganistan şi câţi către ţările vecine.

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Putin nu vrea afgani în Rusia:
Putin nu vrea afgani în Rusia: "Nu vrem să apară aici militanți sub acoperirea refugiaților"

Președintele Vladimir Putin nu este de acord cu ideea de a trimite persoane evacuate din Afganistan în țările de lângă Rusia, spunând că nu dorește ca „militanții să apară aici sub acoperirea refugiaților”.

Ministrul britanic al Apărării: Nu toată lumea va ieşi din Afganistan. Facem o prioritizare nemiloasă a oamenilor
Ministrul britanic al Apărării: Nu toată lumea va ieşi din Afganistan. Facem o prioritizare nemiloasă a oamenilor

Ben Wallace, ministrul britanic al Apărării, a declarat marţi că este puţin probabil ca ţările vestice să prelungească termenul de retragere a trupelor din Afganistan, deşi cele mai multe doresc acest lucru, scrie News.ro.

Un cunoscut comediant afgan a fost executat de talibani, pentru că a făcut glume pe seama lor. VIDEO
Un cunoscut comediant afgan a fost executat de talibani, pentru că a făcut glume pe seama lor. VIDEO

Un comediant afgan care a continuat să îi parodieze pe talibani după ce aceștia au ajuns la putere a fost executat. Insurgenții l-au scos din casă cu forța și l-au pus în fața unui pluton de execuție, relatează Daily Mail.

Joe Biden, presat să extindă termenul limită pentru evacuările din Afganistan
Joe Biden, presat să extindă termenul limită pentru evacuările din Afganistan

Preşedintele american Joe Biden este presat să extindă termenul limită pentru evacuările din Afganistan dincolo de 31 august.

Recomandări
Klaus Iohannis, la Summitul B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate. Trebuie să fim pregătiţi
Klaus Iohannis, la Summitul B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate. Trebuie să fim pregătiţi

Îmbunătăţirea securităţii pe Flancul Estic al NATO, mai ales în regiunea Mării Negre. Astfel, vom întări securitatea regională şi euroatlantică şi a tuturor celor 32 de Aliaţi.  

Rezultate alegeri locale 2024. Un preot a ieșit din altar și a devenit primar. Un edil aflat în arest a fost votat din nou
Rezultate alegeri locale 2024. Un preot a ieșit din altar și a devenit primar. Un edil aflat în arest a fost votat din nou

De la compozitori la preoți ori persoane aflate în arest, alegerile locale au scos în față tot felul de personaje, unele de-a dreptul controversate, care au câștigat, totuși, încrederea cetățenilor.  

Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja și spun că situația este sub control
Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja și spun că situația este sub control

Un incendiu minor a izbucnit la Centrala Nuclear-Electrică (CNE) Cernavodă, însă situaţia este sub control, fără a fi necesară alertarea populaţiei prin RoAlert, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".