Unde a fost găsit un băiat de opt ani care a fugit de acasă de frica părinților. Copilul spărsese un televizor

copil gasit
Jandarmeria Română

Un băiat de opt ani care fugise de acasă de teamă că va fi pedepsit după ce a spart un televizor a fost găsit de doi jandarmi din Craiova. Copilul se ascunsese într-o fabrică dezafectată, fiind dus în siguranţă acasă.

Jandarmeria Română a anunţat, joi, că Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova au fost solicitată să intervină, miercuri seară, în urma unui apel prin care se anunţa dispariţia unui copil minor, potrivit news.ro.

”Florin, un băiat de 8 ani, plecase de acasă după ce, din întâmplare, spărsese un televizor. Era speriat şi de teamă că ar putea fi pedepsit pentru asta, fugise de acasă. Mai bine de 3 ore a fost căutat de părinţi, fără ca aceştia să-l găsească. Ajunşi la casa lui Florin, colegii noştri l-au întrebat pe fratele mai mare al baiatului care sunt locurile în care copilul se joacă de obicei. Printre multe zone în care fusese deja căutat, le-a arătat şi o fabrică dezafectată, din apropierea casei”, a arătat sursa citată.

Doi dintre jandarmi, Cătălin şi Mihai, au început să îl caute pe băiat la fabrica dezafectată.

”Era deja întuneric. Încercau să îşi facă loc, luminând cu lanternele locul plin de mărăciniş. În tot acest timp îl strigau pe Florin, fără să primească răspuns. Ajunşi înăuntrul fabricii dezafectate, Cătălin şi Mihai l-au văzut pe Florin într-un colţ al încăperii. Era speriat. Purta un hanorac şi era încălţat cu papuci. Era timid şi nu voia să coopereze cu jandarmii. A făcut un pas spre colegii noştri atunci când Cătălin i-a povestit că are şi el acasă o fetiţă de vârsta lui şi, mai ales, când a auzit că mama lui este îngrijorată. Cătălin şi Mihai au reuşit să îl aducă acasă, în siguranţă, pe Florin, unde au discutat cu părinţii acestuia şi i-au sfătuit să aibă răbdare cu el şi să discute împreună despre această întâmplare”, au transmis reprezentanţii Jandarmeriei.

Citește și
barbat mort dulap
O femeie a găsit într-un dulap cu decorațiuni cadavrul soțului dispărut de opt luni
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Plutonierul adjutant Cătălin Dobre lucrează în Jandarmerie de 18 ani, iar sergentul major Mihai Neaga, de 4 ani. Ambii sunt încadraţi la Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Adolescent de 16 ani, dispărut fără urmă. Părinții și prietenii sunt în alertă, după ce copilul nu a mai răspuns la telefon
Adolescent de 16 ani, dispărut fără urmă. Părinții și prietenii sunt în alertă, după ce copilul nu a mai răspuns la telefon

Un adolescent de 16 ani din Cluj-Napoca este căutat de părinți, prieteni și poliție, după ce a dispărut inexplicabil.

 

O femeie a găsit într-un dulap cu decorațiuni cadavrul soțului dispărut de opt luni
O femeie a găsit într-un dulap cu decorațiuni cadavrul soțului dispărut de opt luni

O femeie care căuta decorațiuni într-un dulap a găsit cadavrul soțului dispărut de opt luni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.