Slujbe de Bobotează în toată țara. Mii de oameni au așteptat pentru agheasmă în București

×
Codul embed a fost copiat

De Bobotează, în toată ţara s-au ţinut slujbe de sfinţire la care au participat sute de mii de oameni. 

În unele locuri, tinerii curajoşi s-au avântat în apă rece după crucile aruncate de preoţi.

În Capitală, slujba de la Patriarhie a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, alături de un sobor de preoţi. Au fost sfinţite 24 de butoaie, iar mii de oameni au aşteptat la rând să ia acasă agheasmă.

Şi la Iaşi mii de oameni s-au strâns în curtea Mitropoliei. Deşi judeţul s-a aflat sub cod galben de ninsoare, credincioşii n-au avut parte de gerul Bobotezei, ci de temperaturi cu plus.

Au fost pregătite 11 butoaie de câte o mie de litri, iar unii au venit de acasă cu sticle de 5 litri sau chiar cu găleţi.

Citește și
Tradiții și obiceiuri de Bobotează
Boboteaza, 6 ianuarie 2020. Tradiții și superstiții de Botezul Domnului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La Constantă, aproape 10 mii de credincioşi s-au strâns pe faleza Cazinoului. Sute de mii de recipiente cu apă au format o cruce de zeci de metri.

Pe un vânt puternic şi un cod galben de vijelii, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a ieşit în larg cu o barcă a scafandrilor. Arhiepiscopul Tomisului a fost nevoit să ţină strâns de parâme din cauza valurilor mari.

În Gorj, în comuna Bălcești, un tânăr a intrat singur în apă, ani la rând, pentru a aduce crucea la mal, dar acum a avut un concurent.

Tinerii au fost răsplătiţi de preot cu câte 50 de lei.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Obiceiuri neobișnuite de Bobotează. De ce se costumează oamenii
Obiceiuri neobișnuite de Bobotează. De ce se costumează oamenii

Luni este Boboteaza, una dintre cele mai importante sărbători creștine.

Boboteaza, 6 ianuarie 2020. Tradiții și superstiții de Botezul Domnului
Boboteaza, 6 ianuarie 2020. Tradiții și superstiții de Botezul Domnului

TRADIȚII BOBOTEAZĂ 6 IANUARIE 2020. Boboteaza sau Botezul Domnului, sărbătoarea din 6 ianuarie cunoscută şi sub denumirile “Arătarea Domnului” sau “Epifania” marchează sfârşitul sărbătorilor dedicate Naşterii lui Iisus Hristos.

IPS Teodosie
IPS Teodosie "a furat startul" la Bobotează. Criză de dopuri pentru sticlele cu agheasmă

Preasfințitul Teodosie a furat și în acest an startul sărbătorii de Bobotează.

Balul Ionilor, o veche tradiție locală din Mureș. Cum au sărbătorit localnicii
Balul Ionilor, o veche tradiție locală din Mureș. Cum au sărbătorit localnicii

A fost sărbătoare mare pe străzile din localitatea Lunca, din județul Mureș. Deși încă n-a venit Boboteaza și Sfântul Ion, sătenii au petrecut deja.

Pregătiri de Bobotează. Cruci uriașe puse la congelator şi agheasmă din
Pregătiri de Bobotează. Cruci uriașe puse la congelator şi agheasmă din "Grădina Maicii Domnului"

Pregătirile de Bobotează sunt pe final în cele mai multe biserici din țară.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.