Un tânăr din Brăila a racolat o femeie prin metoda loverboy și a obligat-o să se prostitueze

prostituție

Un tânăr de 19 ani din Brăila a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru proxenetism, informează vineri Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Conform sursei citate, tânărul a fost reţinut joi de la Serviciul de Investigaţii Criminale, el fiind acuzat că a determinat o femeie, prin metoda 'loverboy', să practice prostituţia în România şi în afara ţării.

„Din probele administrate în cauză a rezultat că, în perioada noiembrie 2023 - martie 2024, prin folosirea metodei 'loverboy', ar fi determinat o femeie să practice prostituţia în diferite oraşe din România şi de pe teritoriul european, ar fi înlesnit practicarea prostituţiei, în tot acest timp folosind violenţe fizice şi verbale pentru a o determina să continue practicarea prostituţiei şi ar fi obţinut în toată perioada foloase patrimoniale de pe urma acestei activităţi", a precizat IPJ Brăila.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Brăila a admis propunerea Parchetului şi a dispus arestarea preventivă a tânărului pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările au fost efectuate sub coordonarea directă a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila. 

Citește și
femeie istock
Fete racolate prin metoda loverboy și obligate să se prostitueze. Ce au găsit anchetatorii în casele proxeneților
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Ce făceau proxeneții care racolau prin metoda Loverboy cu banii strânși de urma femeilor
Ce făceau proxeneții care racolau prin metoda Loverboy cu banii strânși de urma femeilor

Șapte persoane au fost reținute de procurorii DIICOT, într-un dosar de proxenetism. Potrivit procurorilor, ani la rând, cinci bărbați au racolat fete prin metoda Loverboy și le-au pus să se prostitueze atât în țară, cât și în străinătate.

Fete racolate prin metoda loverboy și obligate să se prostitueze. Ce au găsit anchetatorii în casele proxeneților
Fete racolate prin metoda loverboy și obligate să se prostitueze. Ce au găsit anchetatorii în casele proxeneților

Cinci persoane au fost reținute pentru 24 de ore, fiind cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism în formă continuată, spălare de bani.

Un minor din Iași ar fi racolat o fată de 14 ani prin metoda loverboy și ar fi obligat-o să se prostitueze
Un minor din Iași ar fi racolat o fată de 14 ani prin metoda loverboy și ar fi obligat-o să se prostitueze

Un minor care ar fi racolat o fată de 14 ani pe care a obligat-o să practice prostituţia a fost arestat preventiv, acesta fiind acuzat de trafic de minori şi pornografie infantilă în formă continuată, conform Agerpres.

Un bărbat din Vrancea, care ar fi racolat trei tinere prin metoda „loverboy”, arestat pentru trafic de persoane
Un bărbat din Vrancea, care ar fi racolat trei tinere prin metoda „loverboy”, arestat pentru trafic de persoane

Un bărbat care ar fi racolat trei tinere prin metoda „loverboy”, apoi le-ar fi constrâns să se prostitueze atât în ţară, cât şi în străinătate, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane, a informat, vineri, Biroul Teritorial Vrancea al DIICOT.

Grupare de proxeneți care acționa în Franța, destructurată. Au obținut peste 1,5 milioane USD din exploatarea româncelor
Grupare de proxeneți care acționa în Franța, destructurată. Au obținut peste 1,5 milioane USD din exploatarea româncelor

Peste un milion și jumătate de dolari ar fi câștigat o grupare de infractori, care au obligat mai multe românce să se prostitueze în Franța și în Spania.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.