Tragedie produsă de un șofer începător care a condus cu viteză în Timișoara. Doi tineri de 20 de ani au murit

×
Codul embed a fost copiat

Tragedie pe străzile din Timișoara. Doi tineri și-au pierdut viața în noaptea de miercuri spre joi, într-un accident cumplit.

O mașină condusă de un tânăr de 19 ani, care își luase permisul în urmă cu două luni, a ajuns pe contrasens, sub un camion, într-un pasaj subteran din oraș.

Pasagerii de pe bancheta din spate, ambii în vârstă de 20 de ani, au fost uciși pe loc.

Iar șoferul și cel care stătea în dreapta lui au fost scoși din caroseria mașinii de echipele de descarcerare.

https://stirileprotv.ro/divers/momentul-in-care-femeia-din-florida-este-atacata-si-ucisa-de-aligator-pe-marginea-unui-lac-video.html

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Accidentul s-a petrecut în pasajul Michelangelo din Timișoara. În mașina pe care o conducea tânărul de doar 19 ani se mai aflau doi băieți și o fată.

Potrivit polițiștilor, șoferul care are permis de numai două luni a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens unde a lovit zidul pasajului. Din sensul opus a venit un camion care nu a mai putut să evite impactul.

Mașina s-a rotit, după care a fost lovită de camion în partea din spate. Pentru un băiat și o fată, ambii cu vârsta de 20 de ani, care se aflau pe bancheta din spate, nu s-a mai putut face nimic. Au decedat pe loc.

plt.maj. Mihai Răzvan Elena, Detașamentul 1 Pompieri Timișoara: „La sosirea la locul intervenției, patru persoane erau încarcerate. Am folosit depărtătorul foarfecat și cilindri pentru a îndepărta stâlpii autoturismului, persoanele fiind prinse sub scaunul pasagerului din față și al șoferului, persoanele decedate.”

Șoferul și pasagerul din dreapta au scăpat cu răni ușoare și au fost transporați la Spitalul Județean din Timișoara. Camionul este al societății de transport în comun și în el se aflau cinci persoane care mergeau la un depou. Ei spun că șoferul a venit cu viteză mare și nu au mai avut cum să evite impactul.

Pasager în camion: „O avut viteză, în fața noastră s-a întors și a dat în parapetul ăsta mic, bordură și în zid, și direct sub noi s-a băgat ”

Pasager în camion: „Lovitura, atât am simțit.”
Reporter: „Când ați coborât ce ați văzut?”
Pasager în camion: „Mașina din față lovită, avea viteză 100%.”

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.