Un șofer cu BMW care se întorcea în țară a rămas fără mașină. Cine i-a luat-o

BMW
Politia de Frontiera Romana

Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au descoperit şi indisponibilizat un autoturism de lux, în valoare de peste 194.000 lei, căutat de autorităţile din Marea Britanie.

"În data de 3 decembrie, în jurul orei 18,45, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră un cetăţean român, în vârstă de 35 ani, la volanul unui autoturism marca BMW, înmatriculat în Bulgaria. Cu ocazia verificărilor suplimentare, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, transmis vineri.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270, alin. 1, Cod penal, persoana în cauză fiind cercetată în stare de libertate.

Autoturismul, în valoare de 194.800 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei până la finalizarea cercetărilor.

Citește și
Avion
Un avion a aterizat pe o șosea din Minnesota și a lovit o mașină
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția
Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Android Auto este disponibil și în România
Android Auto este disponibil și în România

Suita de aplicaţii optimizate pentru a fi folosite în maşină Android Auto ajunge, în sfârşit, să poată fi folosită şi în România.

Un avion a aterizat pe o șosea din Minnesota și a lovit o mașină
Un avion a aterizat pe o șosea din Minnesota și a lovit o mașină

Când eşti în trafic, ultimul lucru la care te aştepţi este să vezi că în faţa ta aterizează un avion. Totuşi, li s-a întâmplat unor şoferi din Minnesota.

Cel puțin 5 morți în Germania. Un bărbat „cu tulburări psihice” a intrat cu mașina într-o zonă pietonală
Cel puțin 5 morți în Germania. Un bărbat „cu tulburări psihice” a intrat cu mașina într-o zonă pietonală

S-au derulat clipe de groază într-un oraş din vestul Germaniei. Cel puţin cinci persoane au murit, iar 14 au fost rănite după ce o maşină a intrat în mulţime într-o zonă pietonală.

Fată de 15 ani, răpită de pe o stradă din Târgu Mureş şi băgată cu forţa în maşină de persoane necunoscute
Fată de 15 ani, răpită de pe o stradă din Târgu Mureş şi băgată cu forţa în maşină de persoane necunoscute

O fată de 15 ani din Odorheiu Secuiesc a fost răpită, luni seară, de pe o stradă din Târgu Mureş, unde se afla împreună cu unchiul său

Recomandări
Klaus Iohannis, la Summitul B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate. Trebuie să fim pregătiţi
Klaus Iohannis, la Summitul B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate. Trebuie să fim pregătiţi

Îmbunătăţirea securităţii pe Flancul Estic al NATO, mai ales în regiunea Mării Negre. Astfel, vom întări securitatea regională şi euroatlantică şi a tuturor celor 32 de Aliaţi.  

Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor. „Am sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă”
Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor. „Am sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă”

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, care a candidat pentru un nou mandat, a anunțat marți dimineață că depune cerere de renumărare a voturilor și că a sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă de la mai multe secții de votare.

Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja
Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja

Un incendiu minor a izbucnit la Centrala Nuclear-Electrică (CNE) Cernavodă, însă situaţia este sub control, fără a fi necesară alertarea populaţiei prin RoAlert, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".