Șofer filmat când rupe barierele de la calea ferată din Brănești. Ce a pățit după nici două ore. VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Şoferul unui autoturism a rupt barierele coborâte înainte de trecerea trenului la o trecere la nivel cu calea ferată şi a trecut în viteză peste şine, imaginile fiind surprinse de o cameră de supraveghere, scrie News.ro. 

Conform CFR, totul s-a petrecut cu puţin timp înainte de trecerea unui tren care circulă cu 160 de kilometri pe oră, oficialii companiei naţionale de căi ferate atrăgând atenţia asupra faptului că "o astfel de inconştienţă pune în pericol nu doar vieţile conducătorilor auto, ci şi vieţile a mii de oameni care călătoresc cu trenul”.

În aceeaşi seară, autoturismul a fost implicat într-un accident rutier, în urma căruia pasagerul a ajuns la spital, iar cel care conducea avea o concentraţie de 1,03 mg alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili dacă acelaşi bărbat conducea maşina şi când a distrus barierele.

"Poliţiştii oraşului Pantelimon au identificat autoturismul, care la data de 3 august a.c, în jurul orelor 19:38, a forţat trecerea printre barierele de semnalizare a trecerii la nivel cu calea ferată, distrugându-le prin îndoire. La acest moment, poliţiştii desfăşoară activităţi pentru identificarea conducătorului", a transmis Poliţia Judeţeană Ilfov.

Poliţiştii din Pantelimon s-au sesizat din oficiu în acestcaz şi au deschis un dosar penal, în care fac cercetări pentru distrugere.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În urma verificărilor, s-a stabilit că autoturismul care a forţat trecerea printre barierele de semnalizare a trecerii la nivel cu calea ferată a fost implicat ulterior într-un eveniment rutier.

"Astfel, la aceeaşi data, în jurul orele 21:00 poliţiştii din Pantelimon au fost sesizaţi prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier. Din primele cercetări a rezultat că, în jurul orelor 20:50, conducătorul unui autovehicul, în timp ce se deplasa pe DN3, dinspre Brăneşti către Bucureşti, când a ajuns la km. 15+400, a intrat în coliziune cu parapeţii de pe partea stăngă a sensului de mers, după care s-a răsturnat în afara carosabilului", a adăugat sursa citată.

 
Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 1,03 mg alcool pur în aerul expirat.

În urma accidentului, a fost rănit pasagerul, fiind transportat la un spital din Bucureşti, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

"În cauză, poliţiştii din Pantelimon continuă cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului", a mai arătat Poliţia Ilfov.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.