Un pasager de 67 de ani aflat într-un taxi a murit după ce trei autoturisme s-au ciocnit într-o intersecție, în Galați

taxi
Profimedia

Un bărbat de 67 de ani, pasager într-un taxi, a murit, miercuri seară, după ce trei autoturisme s-au ciocnit, într-o intersecţie din municipiul Galaţi. Medicii au încercat să îl resusciteze, fără rezultat însă.  

Accidentul a avut loc, miercuri seară, la intersecţia străzilor Morilor cu Mihai Eminescu din Galaţi, scrie News.ro.

Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Galaţi, s-a stabilit că o femeie, cu vârsta de 24 de ani, din municipiul Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihai Eminescu, dinspre strada Alexandru Cernat către bulevardul George Coşbuc, când a ajuns la intersecţia cu strada Morilor, drum prioritar, a pătruns în intersecţie şi a intrat în impact cu un alt autoturism, care era condus regulamentar de un bărbat cu vârsta de 34 de ani ce efectua transport de persoane în regim taxi. În urma impactului, autoturismul taxi s-a răsturnat pe carosabil şi a lovit un alt autoturism care circula din sens opus, care era condus de o femeie, cu vârsta de 44 de ani, din municipiul Galaţi”, a arătat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.

În urma impactului, un bărbat aflat pe bancheta din stânga spate din taxi a rămas încarcerat, iar echipajele de descarcerare din cadrul ISU Galaţi au intervenit şi l-au scos.

Bărbatul a fost preluat de echipajele medicale de la SMURD în stop cardio-respirator şi i-au fost aplicate manevrele de resuscitare, conform protocolului medical, însă fără niciun rezultat. Astfel, a fost constatat decesul, fiind vorba de un bărbat cu vârsta de 67 de ani, din municipiul Galaţi.

Citește și
acc bacau
Momentul în care o femeie este spulberată de un taxi pe trecerea de pietoni și aruncată câțiva metri prin aer, în Bacău
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Toţi cei trei şoferi au permise de conducere valabile, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ în toate cele trei cazuri.

În cauză va fi întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a se stabili împrejurările în care s-a produs acest accident rutier.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat care a adormit într-un taxi a avut un șoc după ce a ajuns la destinație. „Prietene nu te mai plânge de mine”
Un bărbat care a adormit într-un taxi a avut un șoc după ce a ajuns la destinație. „Prietene nu te mai plânge de mine”

Un bărbat din Melbourne este în stare de șoc, după ce a adormit într-un taxi și s-a trezit la destinație că are de plătit 468 de dolari, pentru o călătorie care a durat o oră.

 

 

Momentul în care o femeie este spulberată de un taxi pe trecerea de pietoni și aruncată câțiva metri prin aer, în Bacău
Momentul în care o femeie este spulberată de un taxi pe trecerea de pietoni și aruncată câțiva metri prin aer, în Bacău

O femeie a fost lovită de mașina unui taximetrist, care a trecut în viteză pe lângă trecerea de pietoni, în Bacău. Momentul a fost surprins de o cameră de supraveghere.

O tânără din București a fost înjunghiată în gât de iubitul ei, într-un taxi. Bărbatul a fugit
O tânără din București a fost înjunghiată în gât de iubitul ei, într-un taxi. Bărbatul a fugit

O femeie de 31 de ani a fost înjunghiată sâmbătă de către iubitul ei, în timp ce se afla într-un taxi staţionat în faţa locuinţei sale din Sectorul 2 al Capitalei, ea fiind în prezent internată în stare gravă la spital.

Moduri de transport la Aeroportul Otopeni. Cum ajungi cel mai rapid din București
Moduri de transport la Aeroportul Otopeni. Cum ajungi cel mai rapid din București

Aeroportul Internațional Henri Coandă București (OTP) este situat la o distanță de aproximativ 18 km de centrul orașului. Atunci când vine vorba de transportul la Aeroportul Otopeni, călătorii au la dispoziție autobuz, tren, taxi și ride-sharing.

O mașină de poliție a fost lovită în plin de un taxi, în București. Autospeciala s-a răsturnat în mijlocul străzii
O mașină de poliție a fost lovită în plin de un taxi, în București. Autospeciala s-a răsturnat în mijlocul străzii

O mașină de poliție ce se afla în misiune a fost lovită în plin de un taxi, pe șoseaua Fundeni din Capitală, și s-a răsturnat în mijlocul străzii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.