Un ofițer DGA s-a angajat ca șofer de TIR timp de câteva luni pentru a dovedi corupția din vama Borș

tir
StirilePROTV

Un ofițer al DGA a lucrat sub acoperire mai multe luni ca angajat al unei firme de TIR-uri pentru a dovedi că mai mulți polițiști de frontieră de la Borș luau mită.

Acesta a lucrat atât pe curse interne, cât și pe curse excterne, în cadrul anchetei care s-a întins pe mai multe luni, conform eBihoreanul.ro.

Astfel, au fost prinși șase polițiști de frontieră care luau mită. Aceștia cereau între 50 lei și 100 euro de la șoferii de TIR care intrau sau ieșeau din ţară, pentru a nu-i controla.

Cinci dintre ei au fost arestați preventiv, pe 5 decembrie, pentru 30 de zile de către Tribunalul Bihor, iar apoi, după câteva zile, Curtea de Apel Oradea a schimbat măsura cu cea a arestului la domiciliu pentru 15 zile.

Mai mult, unii patroni de firmă sunau direct anumiți polițiști de frontieră și le indicau TIR-urile care urmează să treaca prin vamă, pentru ca acestea sa nu fie verificate.

Citește și
Trafic crescut la frontiera de vest. Ce caută autoritățile ungare
Noi reguli la intrarea în țară. Transportatorii de marfă scapă de carantină. Excepții şi pentru şoferii microbuzelor
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Ancheta a început încă de anul trecut, în urma unei sesizări. Niciunul dintre cei șase polițiști nu și-a recunoscut fapta.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Polițiștii de circulație din Botoșani au oprit șoferii ca să le dea câte o cafea caldă
Polițiștii de circulație din Botoșani au oprit șoferii ca să le dea câte o cafea caldă

Zeci de şoferi care circulau, joi dimineaţă, pe drumul naţional DN 29 D, care face legătura între municipiul Botoşani şi Vama Stânca, au primit din partea poliţiştilor de circulaţie câte o cafea caldă.

Noi reguli la intrarea în țară. Transportatorii de marfă scapă de carantină. Excepții şi pentru şoferii microbuzelor
Noi reguli la intrarea în țară. Transportatorii de marfă scapă de carantină. Excepții şi pentru şoferii microbuzelor

Transportatorii de marfă vor fi exceptaţi de la măsura carantinei, iar șoferii microbuzelor de transport persoane nu vor fi plasaţi în carantină dacă fac dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală, a decis vineri CNSU.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă